Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump vrea să taxeze importurile din China mai dur decât anunțase inițial

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, are în vedere introducerea unei taxe de 25% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, scrie marţi cotidianul Washington Post, preluat de AFP.

Până acum, în conflictul comercial chino-american, liderul de la Casa Albă menţionase o taxă de 10%, reaminteşte agenţia.

SUA au impus deja taxe asupra importurilor de maşini de spălat, panouri solare, oţel şi aluminiu produse în China, măsuri care se referă la importuri în valoare de 34 de miliarde de dolari. În 10 iulie, Washingtonul a anunţat o nouă listă de produse chinezeşti vizate, suma implicată fiind de 200 de miliarde de dolari.

Washington Post nu dezvăluie sursa informaţiei publicate. Bloomberg a transmis în aceeaşi zi că secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi vicepremierul chinez Liu He discută modalităţi de reluare a negocierilor comerciale bilaterale.

Anul trecut, Statele Unite au înregistrat în comerţul cu China un deficit de 376 de miliarde de dolari, pe care preşedintele Trump s-a declarat hotărât să îl reducă. El este nemulţumit şi de transferul de tehnologii americane implicat de constituirea unor firme mixte americano-chineze, pentru afaceri pe piaţa chineză. Recent, Trump a ameninţat cu taxarea punitivă a tuturor importurilor din China, care în 2017 au totalizat peste 500 de miliarde de dolari.

Citește și
donald trump, Giuseppe Conte,
Trump l-a primit pe premierul italian la Casa Albă: Multe alte ţări din Europa ar trebui să facă la fel

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult