Trump și-a mai pierdut un om de încredere. Demisia a ridicat multe semne de întrebare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este vorba despre ambasadoarea Statelor Unite la ONU care a anunţat că rămâne în funcţie doar până la sfârşitul anului.
Nu a dat nicio explicaţie pentru decizia să, dar pare să fie în relaţii excelente cu preşedintele american.
Nikki Haley, ambasador SUA la ONU: "Vă mulţumesc, dle preşedinte. A fost onoarea vieţii mele."
Donald Trump a organizat o conferinţă de presă comună în Biroul Oval, în cadrul căreia a fost anunţată plecarea din funcţie a ambasadoarei Statelor Unite la ONU. Nikki Haley nu a a oferit o explicaţie clară, spunând doar că nu este adepta mandatelor lungi şi că nu pleacă din motive personale.
Nikki Haley, ambasador SUA la ONU: "Nu, nu candidez la preşedinţie în 2020. Pot să vă promit însă că o să fac campanie pentru el."
De altfel, Haley a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Donald Trump, spunând că America este mai respectată acum în lume. Şi nu doar despre preşedinte a vorbit în aceşti termeni.
Nikki Haley, ambasador SUA la ONU: "Nu pot spune destule lucruri bune despre Jared şi Ivanka. Fac multe lucruri în culise despre care aş vrea să se ştie mai mult, fiindcă suntem o ţară mai bună datorită prezenţei lor în administraţie."
Anunţul neaşteptat al demisiei a ridicat semne de întrebare, mai ales că vine cu mai puţin de patru săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului. De altfel, fosta guvernatoare a Carolinei de Sud era unul dintre puţinii membri ai administraţiei Trump respectaţi de ambele tabere.
Max Boot, analist: "Nikki Haley era considerată în general drept unul dintre adulţii din administraţia Trump, un politician foarte talentat, în stare să se înţeleagă cu preşedintele Trump, dar şi să-şi cultive o identitate distinctă."
Este drept că a fost bănuită că ar fi scris celebrul editorial anonim despre rezistenţa din interiorul Casei Albe, dar a negat categoric acest lucru. Iar prietenia pe care i-a arătat-o Trump demonstrează că nu o bănuieşte de aşa ceva.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: donald trump , ONU , demisie , ambasador , nikki haley
Dată publicare: 10-10-2018 09:11