Trump avertizează China dacă protestele din Hong Kong ar deveni "un alt Tiananmen"
"Mă gândesc că ar fi foarte dificil de încheiat un acord dacă vor practica violenţa (...) dacă va fi un alt Tiananmen", a declarat Trump ziariştilor în New Jersey, în contextul în care sute de mii de manifestanţi pro-democraţie au protestat duminică din nou, paşnic, pe străzile din Hong Kong.
"Cred că ar fi foarte dificil de realizat dacă va fi violenţă", a adăugat Trump.
În Hong Kong au loc proteste de mai bine de două luni, iar în ultimele zile tonul autorităţilor de la Beijing s-a înăsprit, ceea ce a stârnit temeri că acestea ar putea recurge la o represiune asemănătoare celei din 1989, când tancurile au pătruns peste protestatarii din Piaţa Tiananmen, făcând sute de morţi şi punând astfel capăt revoltei începute de studenţi.
Duminică dimineaţa, principalul consilier economic al preşedintelui american, Larry Kudlow, a dat asigurări că SUA şi China încearcă în mod activ să repornească negocierile pentru a pune astfel capăt războiului comercial care afectează pieţele financiare.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , donald trump , China , hong kong , avertizare
Dată publicare: 19-08-2019 07:07