Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Teroare în Harkov. Trupele Kremlinului ar fi început din nou să lovească cu „mârşăvie” în populaţia civilă

Your browser doesn't support HTML5 video.

„E tot mai dificil, dar rezistăm. Luptăm pentru fiecare centimetru pe linia frontului”, spune comandantul-şef al forţelor armate ucrainene.

 

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

Rușii și-au concentrat în Donbas cea mai mare parte a trupelor, punând armata ucraineană sub o presiune mai mare decât oricând. La Harkov, în primul bombardament rusesc din ultimele trei săptămâni, care a lovit chiar centrul orașului, au murit cel puțin nouă oameni, printre care și un bebeluș. Atenție urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoțional.

La doar câteva zile după ce metroul din Harkov a fost redeschis circulaţiei, o bombă a lovit intrarea într-una dintre staţii. Câteva persoane au fost ucise chiar în timp ce se pregăteau să coboare pe peron.

Citește și
boris johnson, volodimir zelenski
Corriere della Sera: Planul secret al lui Boris Johnson pentru a separa Ucraina de Rusia și UE: Commonwealth-ul european

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ocupanții au lovit din nou Harkovul. Sunt cel putin nouă morți și 19 răniți, toți civili. Un băietel de cinci luni și tatăl lui au fost uciși. Printre răniti e și o fetiță de nouă ani”.

Oleh Synyehubov, guvernatorul regional din Harkov: „Inamicul a început din nou să lovească cu mârşăvie în populaţia civilă, terorizând-o. De aceea, le cer din nou oamenilor să nu iasă pe străzi dacă nu au o urgență, să asculte sirenele și să rămână în adăposturi până când acestea se opresc. Credeti-ma, e prea devreme sa ne relaxam. Forțele noastre încă îi gonesc pe inamici, iar luptele continuă la nord și nord-est de oraș”.

Rachetele care, după spusele ruşilor, ar ţinti doar puncte stategice, au lovit în ultimele ore și zeci de locuinţe la Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa.

O altă rachetă a lovit un centru comercial din Zaporojie. O persoană a murit şi trei au fost grav rănite.

Volodimir Zelenski: „Ofensiva rusească din Donbas ar putea face regiunea nelocuibilă. Vor să transforme Popasna, Bahmut, Liman, Lisihansk și Severodonețk în ruine, cum au făcut în Mariupol. Împreună cu deportarile și uciderea în masă a civililor, toate astea reprezintă un genocid politic comis de ruși”.

Soldat ucrainean, despre cei ruși: „Sunt niște amârâți. E trist să te uiți la ei”

De zile întregi e în toi un adevarat duel de artilerie între ruși și ucraineni și în preajma orașului Izium. Acest cătun e prins la mijloc.

Din tranșee, ucrainenii monitorizează mișcările rușilor.

Soldații ucraineni au moralul bun, mai ales datorită arsenalului primit de la suedezi, britanici, germani ori polonezi. Datorită echipamentelor occidentale, reușesc să scoată din joc tancuri și echipamente rusești, dar și să ia prizonieri.

Maxim, soldat ucrainean: „Sunt puști crescuți în era Putin și nu cunosc alt fel de guvernare. Raționamentul lor este 'Putin a zis asta și nu ne poate minți, deci ce facem e corect'. Ca niște zombi. E ca și cum le-ar fi fost formatat creierul pentru că nu scoți de la ei decât fraze gata făcute. Niște amărâți. E trist să te uiți la ei”.

Kievul recunoaște că Rusia controlează mai multe zone din estul Ucrainei

Oficialii de la Kiev recunosc totuși că Rusia controlează tot mai multe teritorii din estul țării. Guvernatorul regiunii Luhansk a spus că doar 5% din teritoriu a mai rămas în mâinile ucrainenilor, fașă de 10% în urmă cu circa o săptămână, și că forțele ucrainene sunt în retragere din anumite zone.

Întrucât Rusia apelează tot mai des la lansatoare multiple de rachete TOS-1 MLRS, capabile să lanseze și proiectile termobarice, Kievul a cerut Statelor Unite să îi furnizeze 200 astfel de sisteme, pentru a stavili asaltul rusesc din Donbas.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult