Țările care nu au condamnat Ofensiva Hamas în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate ONU

62392589
Getty

Mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU au condamnat, duminică, ofensiva surpriză a mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului.

 

Chiar înainte de sesiune, Statele Unite au cerut tuturor membrilor Consiliului să condamne ferm „actele teroriste odioase" ale Hamas „împotriva poporului israelian şi a guvernului acestuia".

Un număr mare de ţări au condamnat atacurile Hamas. Dar, evident, nu toate", şi-a exprimat regretul în faţa presei adjunctul ambasadorului american Robert Wood, la finalul întâlnirii.

„Îl puteţi identifica cu siguranţă pe unul dintre ei fără ca eu să spun ceva", a adăugat el, într-o aluzie clară la Rusia, ale cărei relaţii cu Occidentul s-au deteriorat semnificativ de la invazia acesteia în Ucrainei.

Potrivit diplomaţilor, niciun stat nu a pus pe masă o propunere pentru o declaraţie comună, în contextul în care Consiliul de Securitate este divizat în mod regulat în dosarul israeliano-palestinian, iar anumiţi membri sperau într-un text care să depăşească o simplă condamnare a Hamas.

„Mesajul meu a fost în favoarea încetării imediate a luptei, a unei încetări a focului şi a unor negocieri semnificative", a declarat ambasadorul rus Vassili Nebenzia, care a menţionat că situaţia actuală reprezintă, parţial, rezultatul unor „probleme nerezolvate".

Omologul său chinez, Zhang Jun, a condamnat „toate atacurile împotriva civililor", insistând în acelaşi timp asupra necesităţii revenirii la un proces de pace pentru a obţine o soluţie cu două state.

SUA solicită Consiliului de Securitate al ONU să condamne ofensiva Hamas

Statele Unite au făcut apel duminică la toţi membrii Consiliului de Securitate al ONU, reunit de urgenţă, pentru o condamnare fermă a ofensivei organizaţiei palestiniene Hamas împotriva Israelului, transmite AFP.

„Sperăm că toţi membrii Consiliului vor condamna cu fermitate ceea ce s-a întâmplat" în Israel, a declarat reporterilor adjunctul ambasadorului SUA, Robert Wood, chiar înainte de reuniunea cu uşile închise a Consiliului.

„Sperăm să auzim din partea altor membri ai Consiliului o condamnare fermă a acestor acte teroriste odioase comise împotriva poporului israelian şi a guvernului acestuia", a adăugat el, menţionând că, în acest stadiu, nu se pune problema unei declaraţii a Consiliului.

Conform unor surse diplomatice, membrii Consiliului iau în considerare emiterea unei declaraţii comune, dar discuţiile sunt dificile.

Ambasadorul chinez Zhang Jun a declarat că ţara sa este „în favoarea" unei declaraţii a Consiliului.

„Condamnăm toate atacurile împotriva civililor", a declarat el, insistând, în acelaşi timp, asupra necesităţii revenirii la un proces de pace pentru a obţine o soluţie cu două state.

„Israelul are o singură solicitare pentru Consiliul de Securitate al ONU”, a declarat ambasadorul israelian Gilad Erdan.

„Crimele de război ale Hamas trebuie condamnate fără echivoc, aceste atrocităţi inimaginabile trebuie condamnate. Israelul trebuie să primească sprijin neclintit pentru a se apăra", a adăugat el.

„Din păcate, pentru anumite mass-media şi politicieni, istoria începe doar când israelienii sunt ucişi", a răspuns ambasadorul palestinian Ryiad Mansour, care reprezintă Autoritatea Palestiniană.

„Nu vom accepta niciodată o retorică care ne denigrează umanitatea şi ne neagă drepturile, retorică care ignoră ocuparea pământului nostru şi opresiunea poporului nostru", a adăugat el.

„Acum nu este momentul să permitem Israelului să persistă în alegerile sale teribile. A sosit timpul să îi spunem Israelului să schimbe traiectoria şi că există o cale spre pace în care nici palestinienii şi nici israelienii nu sunt ucişi", a mai adăugat acesta, conform Agerpres.

Consiliul de Securitate, care este în mod obişnuit împărţit pe acest dosar, a denunţat în ianuarie colonizările israeliene din teritoriile palestiniene, considerând că acestea pun în pericol soluţia celor două state. A fost prima decizie a Consiliului cu privire la această problematică în ultimii şase ani.

În decembrie 2016, pentru prima dată din 1979, Consiliul a cerut Israelului să oprească colonizarea în teritoriile palestiniene. Cu câteva săptămâni înainte de încheierea mandatului preşedintelui american Barack Obama, Statele Unite nu şi-au folosit dreptul de veto, deşi au susţinut întotdeauna Israelul până atunci în acest dosar şi au continuat să o facă ulterior.

Misiunea Iranului la ONU afirmă că Teheranul nu este implicat în atacurile Hamas

Misiunea Iranului la Organizaţia Naţiunilor Unite a afirmat, duminică, că Teheranul nu a fost implicat în unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria Israelului, în care Hamas a ucis cel puţin 700 de israelieni şi a răpit numeroase persoane, relatează Reuters.

„Măsurile ferme luate de Palestina constituie o apărare pe deplin legitimă împotriva a şapte decenii de ocupaţie opresivă şi a crimelor odioase comise de regimul sionist ilegitim", a precizat misiunea iraniană la ONU, într-un comunicat.

Iranul nu a făcut un secret din susţinerea sa pentru Hamas, finanţând şi înarmând grupul şi o altă organizaţie militantă palestiniană, Jihadul Islamic.

Asaltul Hamas de sâmbătă, cea mai mare incursiune în Israel din ultimele decenii, a coincis cu demersurile susţinute de SUA de a impulsiona Arabia Saudită să normalizeze legăturile cu Israelul în schimbul unui acord de apărare între Washington şi Riad, un demers care ar frâna apropierea regatului de Teheran.

„Susţinem cu tărie şi fără rezerve Palestina; cu toate acestea, nu suntem implicaţi în reacţia Palestinei, deoarece aceasta este decisă doar de Palestina însăşi", a declarat misiunea iraniană la ONU.

Incursiunea de sâmbătă a luptătorilor Hamas în oraşele israeliene a fost cea mai sângeroasă incursiune de acest gen de la atacurile Egiptului şi Siriei în timpul războiului de Yom Kippur, de acum 50 de ani, şi a ameninţat să declanşeze o nouă conflagraţie în conflictul de lungă durată.

Misiunea Iranului la ONU a menţionat că „succesul" operaţiunii Hamas s-a datorat faptului că a fost o surpriză, ceea ce o face să fie "cel mai mare eşec" al organizaţiilor de securitate ale Israelului.

„Ei încearcă să îşi justifice eşecul şi să îl atribuie puterii serviciilor de informaţii şi planificării operaţionale ale Iranului", a declarat misiunea iraniană la ONU.

Ca răspuns la atacurile Hamas, atacurile aeriene israeliene au ţintit blocuri de locuinţe, tuneluri, o moschee şi locuinţe ale oficialilor Hamas din Gaza, ucigând peste 400 de persoane, inclusiv 20 de copii.

„Lor (Israelului) le este foarte greu să accepte faptul că în comunitatea serviciilor de informaţii se povesteşte că au fost înfrânţi de un grup palestinian", a adăugat misiunea iraniană la ONU.

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Germania interzice benzinăriilor să majoreze preţurile carburanţilor mai mult de o dată pe zi. Amenzi de până la 100.000 euro

Germania a interzis benzinăriilor să majoreze preţurile la pompă de mai mult de o dată pe zi, în contextul în care războiul cu Iranul şi perturbările în aprovizionarea cu petrol au dus la creşterea costurilor, transmite CNBC.

Preşedintele Iranului: Nu este oare adevărat că America s-a angajat în această agresiune influenţată şi manipulată de Israel?

Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a publicat miercuri o scrisoare adresată poporului american în care îi îndeamnă pe cetăţeni să „privească dincolo de retorica politică” şi să-şi reconsidere opinia despre ţara sa, relatează CNN.

Donald Trump s-a adresat naţiunii. Războiul este o „investiţie reală” pentru generaţiile viitoare. Niciun cuvânt despre NATO

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri seară că Statele Unite sunt o forţă militară de neoprit, adăugând că războiul este "o investiţie reală" pentru copiii americani şi generaţiile viitoare, scriu AFP şi Reuters.

Recomandări
Misiunea Artemis 2 a NASA, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii în peste 50 de ani, a fost lansată cu succes. VIDEO

Pentru prima dată după mai bine de 5 decenii, NASA a trimis oameni într-o călătorie în jurul Lunii. De la centrul spațial din Florida, misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes. 

România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

Guvernul a găsit o soluție să nu taie acciza la motorină: benzinăriile să compenseze „voluntar” prețurile cu 25 de bani

S-a ieftinit motorina la unele benzinării, cu 40 de bani, după ce miercuri a intrat în vigoare primul set de măsuri de pe piața carburanților.