Țara în care se construiește „cea mai mare clădire din lume”, în care încap 20 de Empire State Building | FOTO & VIDEO
Galerie foto
Acesta se va afla în Arabia Saudită, în „New Murabba”, care va trebui să dea o nouă înfățișare centrului capitalei Riyadh.
Megastructura cubică, denumită Mukaab, va avea o înălțime de aproape 400 de metri și o lățime de peste 365 de metri, scrie The Sun.
Aceasta va găzdui restaurante fine, magazine de lux și locuințe rezidențiale.
Pereții exteriori ai clădirii vor fi dotați cu tehnologie de realitate virtuală, reflectând peisaje uimitoare de care se vor bucura localnicii.
În interior se vor găsi proiecții holografice enorme, bazate pe inteligența artificială.
De asemenea, pe acoperișul clădirii vor fi amplasate restaurante, iar clienții vor vedea de sus întregul oraș.
Cu toate acestea, criticii proiectului au spus că viitoarea clădire se va asemăna cu Kaaba din Mecca, cel mai sfânt loc din islam.
Mukaab, care va fi gata în 2030, va mai cuprinde, printre altele, peste 104.000 de unități rezidențiale, 9.000 de camere de hotel, birouri și spații pentru activități de agrement și facilități comunitare.
Se estimează că Mukaab va contribui cu peste 51 de miliarde de dolari la PIB-ul non-petrol al Arabiei Saudite și va crea 334.000 de locuri de muncă.
„Se dorește a fi prima destinație imersivă din lume care oferă o experiență creată de tehnologia digitală și virtuală cu cea mai recentă holografie.
Va fi o destinație de ospitalitate premium cu o multitudine de atracții comerciale, culturale și turistice, împreună cu unități rezidențiale și hoteliere, spații comerciale și facilități de recreere”, a transmis New Murabba Development Company.
Sursa: The Sun
Etichete: arabia saudita , cladire , Empire State Building
Dată publicare: 28-10-2024 18:00