Surse oficiale din SUA: Kim Jong Un se va duce în această lună, probabil cu un tren blindat, să se întâlnească cu Putin
Cei doi lideri vor să discute despre vânzarea și cumpărarea de arme pentru războiul din Ucraina, au declarat surse oficiale americane și aliate pentru New York Times, potrivit Reuters.
Kim ar urma să călătorească de la Phenian, probabil cu un tren blindat, la Vladivostok, pe coasta pacifică a Rusiei, unde se va întâlni cu Putin, a precizat publicația americană.
Călătoria planificată ar avea loc în contextul în care Rusia discută despre desfășurarea unor exerciții militare comune cu Coreea de Nord și după ce ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a încercat, în cadrul unei vizite în Coreea de Nord, să convingă Phenianul să vândă muniție de artilerie Rusiei.
SUA au avertizat anterior că Coreea de Nord ar putea furniza mai multe arme Rusiei, ale cărei forțe au invadat Ucraina în februarie 2022, un război căruia Statele Unite și aliații săi europeni se opun vehement și pe care Moscova îl numește "operațiune militară specială".
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate națională, John Kirby, a declarat pe 30 august că Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că negocierile privind armele dintre cele două țări avansează în mod activ.
Sursa: Reuters
Etichete: Rusia , coreea de nord , vladimir putin , arme
Dată publicare: 05-09-2023 10:48