Suferințe greu de imaginat. Un fost deținut la Guantanamo a povestit torturile efectuate de CIA
Fost mesager al Al-Qaida, Majid Khan, de 41 de ani, le-a povestit judecătorilor militari cum a fost bătut, agresat sexual şi supus la simularea înecului după ce a fost capturat în Pakistan, în 2003.
O anchetă a Senatului american privind utilizarea torturii de către CIA după atentatele de la 11 septembrie 2001 îi coroborează mărturia, dar este primul deţinut care îşi povesteşte public torturile suferite în mâinile agenţiei americane de informaţii.
Într-o scrisoare de 39 de pagini citită în cursul audierii, Majid Khan, care a crescut în Pakistan înainte de a emigra în SUA împreună cu familia, a relatat că a fost suspendat de lanţuri timp de mai multe zile la rând, gol şi fără a i se da mâncare, în celule fără ferestre din închisori secrete ale CIA din ţări neidentificate.
Plimbat între 2003 şi 2006 între mai multe situri secrete, el a descris interogatorii brutale, în care era scufundat cu o cagulă pe cap în bazine cu apă îngheţată şi ţinut cu capul în apă până când se arăta dispus să vorbească.
"Mă loveau până când îi imploram să se oprească. Cel mai rău era că nu ştiam când vor veni loviturile, nici de unde", a relatat el.
Cei care îl interogau îl ameninţau că se vor ocupa de familia sa din SUA şi că îi vor viola sora. Ochelarii lui, fără care susţine că era aproape orb, au fost sparţi. "A trebuit să aştept trei ani până să primesc o pereche nouă", a spus Majid Khan.
De asemenea, mai multe nopţi de privare de somn l-au afectat grav. "Îmi aduc aminte că am avut halucinaţii, că am văzut o vacă şi o şopârlă gigantică. Am pierdut orice contact cu realitatea", a relatat el.
Khan a suferit spălări forţate între două interogatorii şi a fost hrănit cu forţa printr-o sondă anală atunci când era în greva foamei, ceea ce i-a provocat sechele permanente.
Un tub i s-a introdus în anus pentru a-l rehidrata. "Am fost violat de medicii CIA. În timp ce aveam mâinile legate, mi-au introdus tuburi şi obiecte în anus", a relatat deţinutul.
Majid Khan, care a fost recrutat de membrii ai familiei sale din Al-Qaida în timpul unei vizite în Pakistan, a început totuşi să vorbească cu anchetatorii la câteva zile după capturarea sa, pe 5 martie 2003, la Karachi.
El a recunoscut că a participat la o tentativă de asasinare a preşedintelui pakistanez şi că a predat 50.000 de dolari unor membri ai Al-Qaida din Indonezia, o sumă care a finanţat un atentat asupra unui hotel.
"De fiecare dată când eram torturat, le spuneam ceea ce credeam că vor să audă. Minţeam pentru ca violenţele să se oprească", a povestit el. Dar "cu cât cooperam şi vorbeam mai mult, cu atât mai mult eram torturat".
"Cuvintele puternice ale lui Majid (...) scot la iveală atrocităţile devastatoare comise de propriul nostru guvern în numele securităţii noastre naţionale", a declarat una dintre avocatele sale, Katya Jestin.
"Programul CIA a fost un eşec şi a fost contrar principiilor noastre democratice şi statului de drept", a adăugat ea.
Majid Khan a ajuns la vârsta de 16 ani la Baltimore, la 50 km de Washington, unde a învăţat engleza într-o staţie de pompare a tatălui său înainte de a se înscrie la un colegiu local.
El a obţinut dreptul de a povesti public tratamentele pe care le-a suferit atunci când a pledat vinovat în 2012. El şi-a exprimat regretul pentru actele comise.
"Sunt aproape 20 de ani de când sunt deţinut şi ţinut la izolare, am plătit scump. Regret că am lucrat cu Al-Qaida, regret terorismul", a adăugat el.
Dar a dat asigurări în faţa tribunalului că nu le doreşte răul celor care l-au torturat.
"Voi fi împăcat când mă voi ierta şi când le voi ierta celorlalţi răul pe care mi l-au făcut. Celor care m-au torturat le transmit că îi iert. Pe toţi", a spus el.
Juriul l-a condamnat la 26 de ani detenţie, potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului militar. Însă în baza unui acord încheiat cu judecătorul atunci când a pledat vinovat, el ar putea fi eliberat anul viitor.
Sursa: Agerpres
Etichete: inchisoare , pakistan , detinut , tortura , guantanamo , al-qaida
Dată publicare: 30-10-2021 12:19