SUA ar putea realiza primul test nuclear după zeci de ani. Motivul are legătură cu Rusia și China
Decizia va avea consecințe importante în relația cu celelalte puteri nucleare și va încălca un acord de zeci de ani în acestă privință, scriu jurnaliștii americani.
Sursele Washington Post ar fi un membru al administrației și doi foști oficiali. Discuția despre testul nuclear cu explozie a avut loc pe 15 mai, la o ședință despre securitatea națională.
Aceasta a fost una dintre soluțiile propuse, după ce Rusia și China au fost acuzate că realizează teste nucleare. O reacție rapidă se vrea a fi un mesaj transmis celor două țări rivale, pentru a sublinia puterea SUA.
Întâlnirea s-a încheiat fără nicio decizie
Întâlnirea nu s-a încheiat cu nicio decizie au precizat sursele publicației. Consiliul Național de Securitate a refuzat să comenteze subiectul.
”Ar fi o invitație pentru alte țări cu armament nuclear, care vor urma exemplul”, a avertizat Daryl Kimball, directorul executiv al Asociației pentru Controlul Armelor.
SUA sunt singura țară care a folosit o armă nucleară, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din 1945, cel puțin opt țări au efectuat aproximativ 2.000 de teste nucleare. Jumătate dintre acestea au aparținut SUA, mai scrie Washington Post.
SUA tocmai au anunțat că se retrag din tratatul ”Opn Skies”
În urmă cu două zile, SUA au anunțat că vor părăsi tratatul ”Open Skies”, Cer Deschis, în care este implicată și România.
Acesta este al treilea tratat major care se referă la înarmare din care Donald Trump a decis retragerea SUA, a scris New York Times.
Ambasadorii ţărilor membre NATO au fost convocaţi pentru o reuniune de urgenţă, după anunţarea retragerii SUA, care ar urma să fie efectivă în şase luni, potrivit AFP.
Tratatul, la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România, permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate.
SUA s-au retras deja din Acordul de la Viena în dosarul nuclear iranian și din Tratatul forţelor nucleare intermediare.