Starea de sănătate a lui Aleksei Navalnîi începe să se îmbunătățească. Anunțul medicilor germani
Cu toate acestea, medicii din Berlin au anunțat că Navalnîi este încă în stare gravă, conform Reuters.
„Pacientul este încă la terapie intensivă în comă indusă și ventilat mechanic”, au anunțat reprezentanții spitalului Charite.
Viața lui Aleksei Navalnîi nu este în pericolDatorită îmbunătățirii stării de sănătate a opozantului rus, viața lui nu mai este în pericol, a anunțat purtătoarea de cuvânt a acestuia.
Navalnîi este în comă indusă medical la un spital din Berlin unde a fost transportat sâmbătă, după ce I s-a făcut rău în timpul unui zbor în Rusia.
Clinica germană susţine că primele examinări medicale indică o otrăvire, în timp ce medicii ruşi care l-au tratat inițial pe Navalnîi într-un spital din Siberia au contrazis diagnosticul.
Potrivit spitalului Charite din Berlin, opozantul rus pare să fi fost otrăvit cu un inhibitor de colinesterază, care împiedică eliberarea normală a unui neurotransmiţător.
Medicii de la spitalul Omsk din Siberia l-au diagnosticat pe Navalnîi cu o boală metabolică posibil cauzată de scăderea glicemiei.
În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost în ultimul deceniu unul dintre cei mai duri oponenţi interni ai preşedintelui rus Vladimir Putin, organizând mai multe serii de proteste împotriva liderului de la Kremlin, pe care îl acuză de perpetuarea fenomenului extrem de răspândit al corupţiei.
Lui Navalnîi i s-a făcut rău la 20 august în timpul unui zbor de la Tomsk, oraş din Siberia, spre Moscova, iar aeronava a aterizat de urgenţă în oraşul siberian Omsk pentru ca opozantul să fie spitalizat şi să primească primele îngrijiri.
Sursa: B.P.
Etichete: Rusia , germania , aleksei navalnîi , otravire
Dată publicare: 28-08-2020 16:30