Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Serbia anunţă relaxarea treptată a restricţiilor începând de marţi

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic a anunţat sâmbătă că se va începe relaxarea treptată a restricţiilor impuse ca urmare a epidemii COVID-19 după acest sfârşit de săptămână în care este sărbătorit Paştele ortodox.

 

Serbia a impus reguli stricte de izolare pentru a preveni răspândirea epidemiei noului coronavirus, inclusiv restricţii de circulaţie pe o perioadă de 84 de ore care acoperă întregul week-end prelungit, ceea ce înseamnă că oamenii nu vor putea părăsi casele de vineri după-amiază până marţi dimineaţa.

Începând de marţi, restricţiile de circulaţie vor începe la ora 18:00, cu o oră mai târziu decât în prezent, dar vor continua până la ora 5 dimineaţa a doua zi, a declarat Vucic într-un interviu difuzat sâmbătă seara de postul privat de televiziune Pink.

Vârstnicii vor avea voie să iasă de trei ori pe săptămână

Persoanele cu vârstă de peste 65 de ani vor putea să iasă din izolarea deplină în care au fost de la mijlocul lunii martie şi să facă scurte plimbări în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 18.00 şi 19.00.

Citește și
Mii de americani au luat cu asalt plajele din Florida, după relaxarea restricțiilor - 12
Mii de americani au luat cu asalt plajele din Florida, după relaxarea restricțiilor

Afacerile mici, precum ateliere de mecanică, curăţătoriile şi magazinele de mărfuri tehnice vor putea fi deschise marţi, zi în care au primit permisiunea să îşi reia activitatea şi proiectele din domeniul construcţiilor.

Magazinele de până în 300 de metri pătraţi se vor redeschide pe 27 aprilie, în funcţie de evoluţia cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

 

Măsurile de relaxare ar putea fi revocate

 

Preşedintele Vucic a precizat că dacă se va înregistra o înrăutăţire a situaţiei, măsurile de relaxare vor fi revocate.

Dacă epidemia rămâne sub control, mai multe afaceri, cum ar fi saloanele de coafură, sălile de sport şi altele asemenea se vor redeschide pe 4 mai, în timp ce hotelurile, spa-urile, mall-urile şi transporturile între localităţi vor mai trebui să aştepte încă o săptămână.

Zborurile internaţionale vor fi reluate începând cu 11 mai.

Serbia a raportat o scădere uşoară a numărului de noi pacienţi cu COVID-19 pe parcursul mai multor zile, în pofida creşterii numărului de teste administrate.

Sâmbătă după-amiază se înregistrau 5.994 de cazuri şi 117 decese.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult