Şeful Pentagonului condamnă Rusia. Cele 3 acuzaţii lansate de Mattis
Şeful Pentagonului a condamnat Rusia pentru încălcarea tratatului cu Kievul prin capturarea celor trei nave ucrainene, încercarea de a se amesteca în alegerile americane de la jumătatea mandatului şi pentru încălcarea tratatului nuclear, scrie The Guardian citat de News.ro. Mattis a făcut declaraţiile la un forum din California privind securitatea.
Făcând referire la un acord din 2003 privind Strâmtoarea Kerci, Mattis a declarat că Moscova nu a respectat acordul “care permite atât navelor ucrainene cât şi celor ale Rusiei libertate de mişcare” în acea zonă. Comentariile sale sunt printre cele mai dure venite din partea unui oficial american.
Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a acuzat anterior Rusia de “acţiuni în afara legii” şi de o “încălcare revoltătoare a teritoriului suveran al Ucrainei”.
Pe 25 noiembrie, Trei nave ucrainene - două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu - au fost sechestrate de forţele ruseşti în timp ce încercau să intre din Marea Neagră în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia şi marchează accesul în Marea Azov. Una dintre nave fost atacată, iar şase marinari au fost răniţi.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că este „prea devreme” pentru a elibera marinarii şi navele ucrainene. Preşedintele rus a declarat că este necesar ca Rusia să îi reţină pe marinari cât timp este construită acuzarea legală pentru a demonstra că cele trei nave ucrainene au încălcat apele teritoriale ale Rusiei. El a declarat că jurnalele de bord vor arăta că încercarea lor de a trece prin Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră spre Marea Azov a fost o provocare.
Postul rus de televiziune TV Rain a informat vineri că marinarii ucraineni au fost transportaţi la închisori în Moscova.
La summit-ul G20 din Argentina, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german Angela Merkel au făcut apel la Rusia să elibereze marinarii.
În California, Mattis l-a criticat pe Putin, susţinând că Rusia a încercat să se amestece în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA în noiembrie ca parte a eforturilor Moscovei “de a influenţa procesul democratic”. De asemenea, Mattis l-a învinovăţit pe Putin pentru decizia lui Trump din octombrie de a se retrage din tratatul din 1987 privind forţele nucleare intermediare (INF). “Avem de-a face cu încălcarea lui Putin a tratatului INF”, a declarat el, notând că deşi SUA respect tratatul, Rusia nu face acest lucru. “Vom mări eforturile privind controlul armelor, dar presiunea este pe Rusia”, a adăugat Mattis.
Kremlinul neagă că ar fi încălcat tratatul. “Acest lucru are legătură cu stabilitatea strategică, mai ales după ce preşedintele şi-a exprimat dorinţa să se retragă din tratatul INF”, a declarat Putin. Acest pact încheiat între Rusia şi Statele Unite interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră balistice, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.000 de kilometri.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: Rusia , Ucraina , SUA , donald trump , vladimir putin , aparare , nave , tratate , james mattis
Dată publicare: 02-12-2018 12:44