Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Şeful AIEA condamnă interzicerea de către Iran a accesului inspectorilor în instalaţiile sale nucleare

Şeful agenţiei de supraveghere nucleară a ONU, Rafael Grossi, a condamnat măsura ”disproporţionată şi fără precedent” a Iranului de a interzice accesul mai multor inspectori desemnaţi în ţară.

Prin această măsură au împiedicat supravegherea activităţilor atomice ale Teheranului, transmite Reuters, scrie news.ro.

Măsura Iranului este un răspuns la apelul condus de Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania, în cadrul Consiliului de Guvernare al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), săptămâna aceasta, pentru ca Teheranul să coopereze imediat cu AIEA în probleme precum explicarea urmelor de uraniu găsite în situri nedeclarate.

Grossi a spus că Iranul a reacţionat exagerat.

”Condamn ferm această măsură unilaterală disproporţionată şi fără precedent, care afectează planificarea normală şi desfăşurarea activităţilor de verificare a agenţiei în Iran şi contrazice în mod deschis cooperarea care ar trebui să existe între agenţie şi Iran”, a spus el sâmbătă, într-un comunicat.

Măsura Iranului, cunoscută ca ”!de-desemnarea” inspectorilor, este permisă. Statele membre pot, în general, să se opună prin veto ca inspectorii desemnaţi să le viziteze instalaţiile nucleare în temeiul Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) şi al acordului de garanţii al fiecărei ţări cu agenţia care guvernează inspecţiile.

Dar AIEA a spus că decizia Teheranului a depăşit practica normală. Potrivit acesteia, Iranul i-a spus că va interzice ”mai mulţi” inspectori, fără să dea un număr.

”Aceşti inspectori sunt printre cei mai experimentaţi experţi ai agenţiei, cu cunoştinţe unice în tehnologia de îmbogăţire. Prin decizia de astăzi, Iranul a eliminat efectiv aproximativ o treime din grupul de bază al celor mai experimentaţi inspectori ai agenţiei desemnaţi pentru Iran”, a spus agenţia.

Iranul şi-a apărat decizia şi a acuzat Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania că politizează AIEA.

Din păcate, în ciuda interacţiunii pozitive, constructive şi continue a Iranului cu agenţia, cele trei ţări europene şi Statele Unite au abuzat de Consiliul guvernatorilor (AIEA) în propriile lor scopuri politice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanaani, presei de stat.

”Desigur, Iranul îşi va continua cooperarea pozitivă în cadrul acordurilor care au fost încheiate şi va sublinia necesitatea neutralităţii agenţiei”, a adăugat el.

Un diplomat din Viena a declarat că Iranul a desemnat toţi membrii francezi şi germani ai echipei de inspecţie a AIEA. Nu existau membri americani sau britanici.

”Această măsură, deşi permisă în mod oficial de Acordul de garanţii TNP, a fost exercitată de Iran într-o manieră care afectează într-un mod direct şi sever capacitatea AIEA de a-şi desfăşura efectiv inspecţiile în Iran”, a spus AIEA.

Grossi a adăugat: ”Facem apel la guvernul iranian să-şi reconsidere decizia şi să revină pe calea cooperării cu agenţia”.

Departamentul de Stat al SUA nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult