Sediul postului public de televiziune Rai din Roma, evacuat din cauza unui incendiu în apropiere
Incendiul s-a declanşat la primele ore ale după-amiezii pe dealul Monte Mario, cel mai înalt din Roma, pe malul drept al râului Tibru.
Flăcările s-au extins rapid, degajând coloane de fum dens negru pe cerul fără nori deasupra capitalei italiene, afectată de mai multe zile de temperaturi caniculare.
Pompierii au mobilizat zece brigăzi de intervenţie şi două elicoptere speciale, încercând să limiteze focul şi să împiedice flăcările să se extindă până la complexul judiciar situat în Piazzale Clodio.
"Incendiul din apropierea Piazzale Clodio este sub control. Câteva maşini au ars", au indicat pompierii pe X în jurul orei locale 18:00 (16:00 GMT).
Observatorul Astronomic, care se află în zonă, a fost, de asemenea, evacuat, la fel ca mai multe clădiri, au spus ei.
Rai a trebuit să întrerupă transmisiunea în direct a unor programe. "Sediul Rai este evacuat. Un incendiu extrem de grav", a transmis pe pagina sa de Facebook jurnalistul şi prezentatorul Sigfrido Ranucci.
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, s-a deplasat la faţa locului, potrivit biroului său de presă.