Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia vrea o întâlnire față în față cu SUA pentru un acord privind armele nucleare

Rusia a anunțat că studiază posibilitatea unei întâlniri față în față între negociatorii ruși și americani cu privire la un tratat de referință pentru controlul armelor nucleare.  

Într-o ședință de informare la Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia este deschisă să reia inspecțiile în temeiul noului tratat START și să ia în considerare posibilitatea unor întâlniri în persoană ale unei comisii mixte a reprezentanților Statelor Unite și Rusiei, potrivit Reuters.

Inspecțiile fizice în temeiul tratatului au fost suspendate din 2020, inițial ca urmare a pandemiei de coronavirus.

„Se ia în considerare subiectul reluării lor”, a spus Zaharova joi. „Se studiază posibilitățile de organizare a unei sesiuni față în față a comisiei consultative bilaterale”.

Unul dintre puținele acorduri care au rămas în vigoare între Moscova și Wasghington

Tratatul stabilește limite ale numărului de arme nucleare pe care fiecare parte le poate fi desfășura și subliniază termenii pentru verificarea și inspecția arsenalelor nucleare ale celeilalte părți.

Citește și
Putin spune că Rusia sparge „ca pe nuci” armele trimise de SUA în Ucraina
Oficialii ruși minimalizează amenințarea nucleară a lui Putin

Moscova a declarat în august că are în vedere o nouă ședință a comisiei, precum și o posibilă reluare a negocierilor pentru prelungirea tratatului, unul dintre puținele acorduri diplomatice majore care rămân în vigoare între Moscova și Washington, în condițiile în care relațiile dintre cele două state s-au prăbușit după ce Rusia a invadat Ucraina.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult