Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia publică lista bunurilor care pot fi aduse din Occident prin ”importuri paralele”. Printre ele, produse Apple și mașini

Companiile din Rusia vor putea aduce bunuri produse în Occident printr-o schemă de ”importuri paralele”, pe lista publicată de guvernul de la Moscova figurând de la tehnologia Apple, la mașini și piese de schimb.  

Rusia a publicat vineri o listă detaliată de bunuri de la producători de maşini, companii de tehnologie şi mărci de consum străine, pe care guvernul le-a inclus într-o aşa-numită schemă de ”importuri paralele” menită să protejeze consumatorii de izolarea afacerilor de către Occident, potrivit News.

Multe mărci globale au oprit vânzările în Rusia ca răspuns la trimiterea de către Moscova a zeci de mii de militari în Ucraina pe 24 februarie, în timp ce sancţiunile occidentale fără precedent au limitat accesul la lanţurile globale de aprovizionare deja tensionate.

Guvernul anunţase în martie că va permite sistemul ”importurilor paralele”.

Rusia nu mai aplică legea drepturilor de autor

Mecanismul permite unei companii ruse să cumpere mărfuri de la orice companie din afara Rusiei, inclusiv din ţara de origine a mărfurilor, care a achiziţionat anterior acele bunuri în mod legal, a declarat vineri o sursă din cadrul Ministerului rus al Comerţului, explicând schema.

Citește și
Parada in Rusia
Oficial rus: „Rusia aderă cu fermitate la principiul că nu pot exista câștigători într-un război nuclear”

Lista guvernamentală publicată vineri într-un document include bunuri de la toţi marii producători auto străini, companii de tehnologie precum Apple şi Cisco şi o listă lungă de mărci de modă.

Documentul a numit deţinătorii de mărci comerciale cărora a spus că anumite prevederi privind drepturile de autor nu se mai aplică.

Lista de bunuri variază de la piese auto şi materiale de construcţie până la produse cosmetice, echipamente electrice şi textile.

Importul paralel nu înseamnă permisiunea de a importa şi de a circula mărfuri contrafăcute în Rusia – ”produsele trebuie să fie legal puse în circulaţie din ţara de import”, a spus Ministerul Comerţului într-un comunicat.

”Întrebarea este în ce măsură producătorii vor închide ochii la faptul că produsele lor vor merge în Rusia”

”Unul dintre principiile întocmirii listei a fost apărarea intereselor consumatorilor autohtoni pentru produsele acelor companii străine care au părăsit piaţa rusă sub regimul de sancţiuni impuse de ţările neprietenoase”, se arată în comunicat.

Importurile paralele nu trebuie privite ca fiind echivalente cu importurile gri, deoarece serviciile vamale vor fi plătite, iar transporturile vor fi legale din punctul de vedere al Rusiei, a declarat Dmitri Polevoi, director de investiţii la firma de administrare a activelor LockoInvest şi fost economist şef la fondul de stat Russian Direct Investment Fund.

”Volumul importurilor va fi probabil mai mic decât înainte de cele mai recente sancţiuni, deoarece trebuie rezolvate problemele legate de logistică”, a spus Polevoi, adăugând că producătorii ar putea impune restricţii pentru a se conforma sancţiunilor şi costurile suplimentare suportate ar creşte probabil preţurile.

”Întrebarea este în ce măsură producătorii vor închide ochii la faptul că produsele lor vor merge în Rusia”, a spus Polevoi.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult