Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia i-a decorat pe soldații care ar fi distrus tancuri inamice Leopard, care, de fapt, ar fi fost tractoare

Ministrul rus al Apărării a acordat duminică medalii soldaţilor, după ce Moscova a susținut că forţele sale au distrus 4 tancuri Leopard de fabricaţie germană şi 5 vehicule de luptă Bradley fabricate în SUA.

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a fost prezentat la televiziunea de stat, decernând ”Steaua de aur Eroul Rusiei”, cea mai înaltă onoare militară a Rusiei, soldaţilor care au spus că au distrus tancuri şi vehicule blindate inamice.

Potrivit News.ro, care citează Reuters, soldaţii nu au identificat tancurile în public.

Ministerul Apărării a publicat mai multe videoclipuri şi imagini în ultimele zile care arată numeroase lovituri asupra vehiculelor blindate şi tancurilor cu echipaj ucrainean, efectuate cu elicoptere şi drone de atac Ka-52.

"Imaginile postate de Ministerul rus al Apărării nu surprind atacarea unor tancuri, ci mai degrabă a unor tractoare.” - a declarat în urmă cu câteva zile un jurnalist Associated Press.

Citește și
Soigu
Serghei Șoigu: „După o luptă de două ore, inamicul a pierdut 30 de tancuri și până la 350 de soldați”

Reuters nu a putut verifica imediat afirmaţiile referitoare la câmpul de luptă din nicio parte.

În imaginile publicate sâmbătă de minister, dronele au fost arătate lovind tancuri în regiunea Zaporijia, unde forţele de la Kiev şi-au concentrat până acum contraofensiva.

Reuters a putut verifica locaţia videoclipului la două mile sud de satul Mala Tokmacika din Zaporijia, prin linii de vegetaţie, pătrate de cultură şi clădiri care se potriveau cu imaginile din satelit ale zonei.

Reuters nu a putut confirma în mod independent data filmării videoclipului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că forţele ucrainene au eşuat până acum în contraofensiva lor, dar că ”potenţialul ofensiv” al Ucrainei nu a fost încă subminat.

Atacul Ucrainei se concentrează pe mai multe puncte din sudul Ucrainei, spune Rusia, potrivit căreia liniile sale nu au fost străpunse până acum.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut sâmbătă că armata sa a fost angajată în ”operaţiuni de contraofensivă şi defensive”, dar a spus că nu va intra în detalii.

"Ei (generalii Ucrainei) sunt cu toţii într-o dispoziţie pozitivă. Transmite asta lui Putin", a spus Zelenski reporterilor, stând alături de premierul canadian, Justin Trudeau, aflat în vizită.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult