Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia a distribuit peste 80.000 de paşapoarte locuitorilor din zonele anexate din Ucraina

Rusia a anunţat, joi, că a distribuit paşapoarte ruseşti pentru peste 80.000 de locuitori din patru zone ale Ucrainei pe care Moscova afirmă că le-a anexat teritoriului său, informează AFP, citată de Agerpres.

"De când cele patru regiuni au fost alipite Federaţiei Ruse şi în conformitate cu legea, peste 80.000 de persoane au primit paşapoarte în calitate de cetăţeni ai Federaţiei Ruse", a anunţat Ministerul Afacerilor Interne rus, citat de agenţiile de presă locale.

În septembrie, Rusia a organizat "referendumuri" denunţate drept "simulacre" de ţările occidentale şi menite să facă teritorii ruseşti zonele pe care ea le controlează în Ucraina în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), precum şi în Zaporojie şi Herson (sud).

Aceste anexări, validate prin lege de Moscova la începutul lui octombrie, au fost puternic condamnate de comunitatea internaţională şi nu sunt recunoscute pe plan mondial. După anunţarea acestor anexări, forţele ruse au cedat teren în faţa armatei ucrainene, retrăgându-se incluisv din capitala regională Herson.

Chiar înainte de începutul ofensivei împotriva Ucrainei, în februarie, Moscova distribuise deja sute de mii de paşapoarte în zonele separatiste din estul acestei ţări vecine.

Citește și
Duma de stat
Duma de Stat din Rusia interzice „propaganda” LGBT. Și străinii care distribuie informații pe internet riscă pedepse

După declanşarea asaltului împotriva Ucrainei, Kremlinul a facilitat şi mai mult obţinerea cetăţeniei ruse de către ucraineni.

În opinia unor observatori, Rusia încearcă prin această strategie să-şi întărească pretenţiile asupra zonelor din Ucraina pe care ea le revendică, afirmând că ele sunt populate de cetăţeni ruşi recent naturalizaţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult