Reacția Moscovei, după ce Maia Sandu a cerut retragerea trupelor rusești din Transnistria: ”Niciodată”
Poziția tranșantă a Moscovei a fost transmisă prin intermediul Elenei Panina, membră a Comitetului pentru afaceri internaționale al Dumei de Stat, ca reacție la declarația Maiei Sandu, care a declarat că soluţionarea conflictului din Transnistria trebuie să includă „evacuarea integrală a trupelor ruse” de pe teritoriul Republicii Moldova, scrie Unimedia.
„Maia Sandu dorește ca trupele pacificatoare ruse să se retragă (n.r. din regiunea transnistreană) și în același timp respinge din start scenariul federalizării, cu ajutorul căruia poate fi asigurat un echilibru al intereselor și pacea pe termen lung. Ce li se oferă rezidenților din regiunea transnistreană în schimb? De fapt, o revenire la situația din 1992, când a izbucnit conflictul sângeros care s-a soldat cu moartea a mii de oameni. Asistăm la o perspectivă de „dezghețare” a conflictului, ce va fi urmată de intrarea în „faza fierbinte”, indiferent de ceea ce spune Maia Sandu despre dorința sa de a soluționa problema în mod pașnic ”, a precizat Panina.
Maia Sandu, împotriva federalizării Republicii Moldova
În opinia deputatului rus, este evident că „un asemenea scenariu nu va fi niciodată acceptat la Tiraspol”. „Problema transnistreană ar fi putut fi rezolvată în urmă cu 17 ani, când Rusia a propus memorandumul Kozak. Acest proiect a fost respins sub presiunea SUA. Rămâne doar să regretăm că declarațiile actuale ale Maiei Sandu par a fi scrise sub dictarea unui sufleor american”, a mai adăugat Panina.
Maia Sandu a declarat, pentru presa ucraineană, că este împotriva federalizării Republicii Moldova.
„Sunt convinsă că noi vom găsi un format de soluţionare a conflictului. Acesta trebuie să includă evacuarea integrală a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Noi mereu am vorbit despre acest lucru şi vom vorbi în continuare”, a precizat Maia Sandu.
Sursa: Unimedia
Etichete: Rusia , Maia Sandu , conflict , niciodata
Dată publicare: 22-11-2020 13:58