Reacția diplomatică a Casei Albe după plecarea lui Musk din fruntea DOGE. Tăcere despre conflictul cu Trump

62532631

Elon Musk și-a încheiat oficial misiunea de reducere a cheltuielilor publice în administrația Donald Trump, după un experiment fără precedent care a durat patru luni, iar Casa Albă și-a exprimat recunoștința pentru serviciile prestate de el.

Anunțul vine într-un moment tensionat în relația dintre cei doi, după ce Musk l-a criticat pentru prima dată pe Donald Trump săptămâna aceasta, marcând o fisură în alianța lor până acum solidă.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a oferit o declarație diplomatică cu privire la plecarea antreprenorului. „Îi mulţumim pentru munca sa. Îi mulţumim pentru că a lansat DOGE, iar eforturile în vederea reducerii risipei, fraudei şi abuzurilor vor continua", a declarat aceasta pentru presă.

Totuși, Leavitt nu a dorit să facă comentarii suplimentare cu privire la plecarea lui Musk, evitând să abordeze tensiunile apărute între antreprenor și președinte.

Musk a confirmat încheierea mandatului

Multimiliardarul a confirmat miercuri pe propria rețea socială X că își încetează activitatea în cadrul administrației Trump. „În timp ce perioada mea prevăzută ca angajat special al guvernului se apropie de final, aş dori să-i mulţumesc preşedintelui Donald Trump pentru a-mi fi oferit ocazia de a reduce cheltuielile inutile", a scris patronul Tesla, SpaceX și X.

Musk a avut grijă să sublinieze că activitatea începută de el nu se va încheia definitiv odată cu plecarea din funcție. „Misiunea DOGE se va întări şi mai mult în viitor pentru a deveni un mod de lucru în guvern", a adăugat acesta, sugerând că inițiativa de eficientizare a cheltuielilor publice va continua fără implicarea sa directă.

Un experiment politic fără precedent

Colaborarea dintre Musk și administrația Trump a reprezentat un experiment fără precedent în politica americană, un om de afaceri privat primind acces direct la structurile guvernamentale pentru a identifica și elimina cheltuielile considerate inutile.

DOGE (Department of Government Efficiency) a fost conceput ca o comisie pentru eficiență guvernamentală, cu misiunea de a combate risipa, frauda și abuzurile din sistemul public american. Durata mandatului lui Musk a fost limitată la patru luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
Citește și...
Băiețel de 3 ani care stătea pe exteriorul unui balcon de la etajul 8, salvat în ultima clipă de un polițist | VIDEO

Autoritățile din Bulgaria au luat de urgență în plasament doi copii și i-au arestat pe părinți, după ce un băiețel de 3 ani care stătea pe exteriorul unui balcon de la etajul 8 al unui bloc a fost salvat în ultima clipă de un polițist. 

Afacerea cu care un tânăr de 17 ani a dat lovitura în SUA. Câștigă peste 7.000 de dolari lunar. „Ar putea fi o mină de aur”

Un tânăr de 17 ani din New Jersey și-a transformat pasiunea într-o afacere profitabilă: cumpără spații de depozit abandonate și revinde obiectele rare și operele de artă găsite, câștigând mii de dolari lunar.

Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după ce a comis un accident – VIDEO. Reacția polițistei: ”Ești arestat”

Tiger Woods a fost surprins să vadă că i se pun cătuşele după ce a avut un accident cu SUV-ul său săptămâna trecută în Florida, conform imaginilor înregistrate de bodycam şi difuzate joi, relatează Reuters.

Recomandări
Uniunea Europeană evaluează “toate posibilitățile”, inclusiv raționalizarea combustibilului. „Va fi o criză îndelungată”

Uniunea Europeană ia în calcul raționalizarea combustibilului și folosirea rezervelor strategice de petrol, pregătindu-se pentru un șoc energetic de durată, spune comisarul Dan Jorgensen.

De ce nu ar fi returnat încă suspecții cea de-a treia brățară dacică furată. Expert în drept penal: „Ei își asumă un risc”

Cea de-a treia brățară dacică furată, încă nereturnată, ar putea fi folosită teoretic ca monedă de schimb de suspecți, susține Laura Peters, expert în drept penal.

Vremea se schimbă radical de Paște. Care este prognoza meteo pentru intervalul 6 aprilie – 4 mai

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni arată că începutul lunii aprilie va fi mai rece decât normal în special în nord și nord-est, cu precipitații apropiate de media perioadei.