Raport: Ostilitatea față de Beijing poate degenera într-un conflict armat între SUA şi China

62123442

Ostilitatea faţă de regimul chinez riscă să atingă rapid un nivel fără precedent de la reprimarea în sânge a contestării din Piaţa Tiananmen, în 1989, şi ar putea avea consecinţe diplomatice dure, conchide raportul unui institut chinez, scrie Reuters.

Prezentat luna trecută celor mai înalte instanţe de conducere din ţară - inclusiv preşedinţieie -, în acest acest document întocmit de Institutul chinez pentru Relaţii Internaţionale Contemporane se arată că răspândirea noului coronavirus, apărut la sfârşitul lui 2019 la Wuhan, în provincia Hubei, a contribuit la alimentarea ostilităţii în străinătate faţă de Beijing.

În cel mai rău scenariu prevăzut de autorii raportului, tensiunile deja puternice între Statele Unite şi China ar putea conduce la o confruntare armată între cele două ţări, avertizează institutul, potrivit News.ro.

Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat că nu deţine informaţii pertinente cu privire la acest subiect.

De asemenea, Ministerul Securităţii Statului, în suboerdinea căruia se află Institutul care a întocmit raportul, nu a putut fi contactat pentru a comenta aceste informaţii, scrie Reuters.

Prezentarea acestui raport autorităţilor de la Beijing arată cât de în serios ia China riscul de a se confrunta cu o ostilitate generalizată - susceptibilă să-i pună în dicuţie politica diplomatică şi investiţiile în străinătate.

Statele Unite acuză deja - de multe săptămâni - China de faptul că a ascuns informaţii despre apariţia noului coronavirus şi uneori de faptul că se află la originea pandemiei, în pofida obiecţiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat duminică faptul că deţine ”o cantitate importasntă de probe” cu privire la faptul că noul coronavirus provine dintr-un laborator chinez.

Însă şeful diplomaţiei americane nu a contestat concluziile serviciilor americane de informaţii (ODNI), potrivit cărora noul coronavirus nu a fost realizat de om şi nu a fost modificat genetic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
Citește și...
Condamnarea la moarte reintrodusă în Israel, văzută ca o „pedeapsă inumană” pentru palestinieni „Un alt pas către apartheid”

Opt țări cu populație majoritar musulmană au „condamnat cu fermitate” noua lege israeliană care prevede pedeapsa cu moartea prin spânzurare ca pedeapsă standard pentru palestinienii condamnați de tribunalele militare pentru atacuri mortale.

O femeie care a dispărut când avea 13 ani a fost găsită în viață după mai mult de trei decenii

O femeie din Arizona care a dispărut în urmă cu 32 de ani, când avea doar 13 ani, a fost găsită în viață, au anunțat autoritățile săptămâna aceasta.

A doua navă cu petrol e încărcată și va porni către Cuba. Operațiunile, în desfășurare în Rusia

Rusia pregăteşte trimiterea celei de-a doua nave cu petrol către Cuba, a declarat joi ministrul rus al Energiei, Serghei Ţivilev, citat de agenţia Interfax.

Recomandări
Surse: România vrea să negocieze cu Pfizer. Ce ar putea primi în schimbul vaccinurilor de 600 de milioane de euro

România caută soluții pentru plata celor 600 de milioane de euro către compania Pfizer după ce a pierdut procesul la Bruxelles. 

Miza enormă pentru România din spatele războiului din Iran, mai ales pe fondul recesiunii tehnice

Din cauza conflictului din Orientul Mijlociu sunt în pericol afaceri care ar putea aduce în România anul acesta 3,7 miliarde de dolari. Exporturile către țările din regiune se desfășoară cu dificultate. 

Ciclonul Erminio a lovit România, după pagube majore provocate în Grecia și Italia. Două coduri galbene de vreme rea

Ciclonul Erminio, care a luat o viață și a provocat pagube în Italia și Grecia, a ajuns și în România. Intensitatea la noi în țară este mai scăzută, dar ne așteaptă câteva zile de ploi abundente și vânt.