Publicația germană Bild: Liderii politici din Occident se tem că trupele SUA s-ar putea retrage din unele zone din Europa

Un oficial de securitate din Europa de Est a declarat pentru BILD:
"Potrivit informațiilor noastre, este vorba despre cererile lui Putin din 2021, și anume retragerea trupelor americane din toate statele NATO care au aderat la alianță după 1990."
Această poziție diplomatică aduce aminte de Conferința de la Ialta, din 1945, când s-au trasat „sfere de influență”, Europa Centrală și de Est fiind trecută sub „acoperirea” Uniunii Sovietice.
De altfel, și șeful Cancelariei Prezidenţiale din România, Cristian Diaconescu a declarat, miercuri seara, că rușii au cerut SUA retragerea din estul Europei și că acesta este ”un moment dramatic”.
Este un scenariu pesimist în care unii experți se tem de o invazie directă a armatei ruse în fostele republici sovietice Estonia, Letonia și Lituania, precum și de un război de amploare cu Polonia.
Prezența trupelor americane în zonele apropiate de Rusia este cea mai mare garanție pentru independența acestor țări, conform consensului existent doar în țările care se învecinează cu Rusia.
Fostul ministru lituanian de externe Gabrielius Landsbergis a precizat, de asemenea, pe X: "Lavrov a cerut ca NATO să revină la frontierele sale din 1997 și să se retragă din toate țările, cu excepția Germaniei de Est, în interesul stabilității în Europa. Deci, de ce nu ar cere Putin acest lucru la Riad?"
”Putin nu este în corzi, este pe val, visele sale sunt realizate de foștii săi dușmani. NATO a stat departe de Ucraina, a crezut în amenințările nucleare și a permis escaladarea războiului din umbră. Trump poate adăuga acum pe listă neutralitatea, alegerile și teritoriile ucrainene”, mai spune fostul ministru lituanian.
”Trump nu poate merge mai departe și să-i promită unilateral lui Putin o inversare a extinderii NATO, deoarece acest lucru ar necesita acordul tuturor membrilor. Dar Trump poate pur și simplu să retragă trupele americane de pe flancul estic, ceea ce ar avea aproape același efect”, explică Gabrielius Landsbergis.
”Odată cu plecarea trupelor americane, Putin ar putea începe să vadă oportunitatea de a anexa tot ceea ce dorește. Politica de liniștire a lui Biden ar fi putut fi numită o dovadă de slăbiciune, dar o politică și mai slabă ar fi să-i ofere lui Putin o bucată mai mare din Europa decât i-a dat Ribbentrop lui Molotov”, concluzionează fostul ministru de Externe al Lituaniei.
Potrivit BILD, Italia se pregătește, de asemenea, pentru o posibilă retragere a trupelor americane din Kosovo.
Aliații europeni ar fi atunci singuri în Balcani împotriva lui Aleksandar Vučić, prietenul lui Putin, și a puternicei sale armate sârbe. Este un scenariu îngrijorător în fosta zonă de război civil, pe care diplomații germani l-au descris pentru BILD ca fiind "destul de imaginabil".
De asemenea, Financial Times scrie, potrivit publicației germane: "Putin vrea ca trupele NATO să fie retrase din întregul fost imperiu sovietic. Oficialii europeni cred că este probabil ca Trump să fie de acord cu retragerea trupelor americane din statele baltice și poate chiar mai departe spre vest.”
Conform BILD, doar bazele americane din Ramstein, Germania, și bazele aeriene din Regatul Unit sunt în prezent excluse din discuție.
”Restul Europei trebuie să fie pregătită pentru schimbări profunde dacă Trump și Putin ajung la un acord”, mai susțin jurnaliștii germani.