Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Protestele față de planurile lui Macron se intensifică în Franța. 500.000 de oameni au ieșit în stradă

În Franţa a fost, marți, zi de grevă națională, cu manifestații masive în toată ţara. Oamenii sunt nemulţumiţi de planurile președintelui Emmanuel Macron de a crește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Sindicatele spun că mobilizarea a fost chiar mai mare decât în primul val de proteste, din 19 ianuarie.

Tensiunile erau inevitabile. La Paris, zeci de turbulenți mascați și îmbrăcați în negru au aruncat cu proiectile improvizate asupra forțelor de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene. Vitrina unei agenții bancare a fost vandalizată.

În general, ziua de protest a decurs fără incidente în capitala franceză, deși mobilizarea manifestanților a fost masivă, 500.000 de oameni, conform sindicatelor. Și în alte orașe au fost demonstrații, unele cu mulțimi mai mari decât în primul val de proteste împotriva reformei legii pensiilor, din 19 ianuarie. În toată țara au fost mobilizați 11.000 de polițiști.

Opt mari centrale sindicale au luat parte la grevă, care a perturbat activitatea de învățământ. Jumătate dintre profesorii de școală primară au fost în grevă, iar liceenii au organizat proteste în fața școlilor.

Citește și
Steagul UE
Franţa vrea ca UE să adopte strategia industrială ”Fabricat în Europa”. Ce program similar au americanii

Și transportul public a fost dat peste cap, mai ales în regiunea Parisului. Au circulat doar unul din trei trenuri de mare viteză. Și la metroul parizian, multe granituri au rămas în depouri.

La grevă au luat parte și numeroși muncitori de la marile rafinării de petrol și depozitele de combustibil din Franța.

Protestatar: „Sunt mulți oameni care nu sunt de acord cu această formulă. Deci mingea este, din nou, în terenul Guvernului și al Președintelui. Fie vor asculta populația, fie o ignoră”.

Protestatar: „M-am născut în 1973. Trebuia să lucrez încă din acel an, ca până la vârsta de 64 de ani sau până la 67 de ani să am o pensie decentă. De asemenea, sunt aici pentru a reprezenta acea generație a mea, dar mă gândesc mult și la generația tânără”.

Conform sondajelor, două treimi dintre alegători se opun reformării legii pensiilor, dar guvernul Macron continuă neabătut, iar proiectul de lege ajunge săptămâna viitoare în Adunarea Națională.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult