Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Protest la abatorul din Germania unde aproape 1.000 de muncitori români au Covid-19

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tensiunile se fac din nou simţite în vestul Germaniei, la abatorul cu aproape o mie de angajați români infectați cu coronavirus. Mai mulţi activişti pentru protecţia animalelor au protestat în faţa fabricii şi au blocat intrarea în sediu.

Înarmați cu pancarte, zeci de manifestanți au împânzit curtea abatorului Tonnies, unul dintre cele mai mari din Germania.

Câtiva dintre ei s-au urcat pe acoperișul fabricii, unde au întins un poster imens pe care au scris "Închideti industria cărnii".

Între timp, ceilalți au strigat, la unison, "Opriți exploatarea oamenilor și a animalelor". Au fost și demonstranți care s-au legat unii de alții cu lanțuri. Oamenii critică condițiile în care lucrează angajații, dar și felul în care este procesată carnea.

Protestatar: "Mulți consumatori sunt de părere că guvernul trebuie să facă schimbări pentru ca întreprinderile să fie corecte cu angajaţii. Corporațiile nu sunt mereu oneste, iar politicienii văd rareori aceste lucruri. Consumatorul este însă cel care deţine puterea."

Citește și
Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă
Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă

Luna trecută, aproape 1.500 de angajați ai abatorului au fost depistați cu noul virus. Din cauza focarului uriaș, autoritătile au închis parțial două landuri. Aproximativ 600.000 de oameni sunt în carantină până pe 7 iulie. Iar abatorul are lacătul pe ușă.

Sven Georg Adenauer, district manager: "Conceptul legat de igienă care este atât de dezbătut în cazul de faţă este analizat în prezent. Aceste schimbări sunt absolut esenţiale, deoarece lipsa de igienă a dus la răspândirea virusului în companie."

Pe lângă măsurile sanitare directe, autoritătile din Germania promit schimbări legislative care să elimine cauzele profunde ale problemelor din industria de procesare a cărnii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult