Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Problemele întâmpinate de cele 2 avioane Boeing noi, care s-au prăbușit în ultimele luni

157 de persoane au murit, duminică, după ce un avion Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbușit. Același tip de aeronavă a fost implicată și în tragedia din Indonezia, de la finalul lui octombrie 2018, când 157 și-au pierdut viața.

 Ca urmare a acestei tragedii, autoritatea aeronautică din China a solicitat tuturor companiilor aeriene care folosesc avioane Boeing 737 MAX 8. Aceeași decizie a fost luată și de compania Ethiopian Airlines, împlicată în tragedia de duminică, dar și Insulele Cayman.

Contactați de Business Insider, reprezentanții Boeing au precizat: „Siguranța este prioritatea noastră numărul unul. Luăm toate măsurile pentru a înțelege aspectele acestui accident, colaborând cu echipa care se ocupă de anchetă și cu toate autoritățile implicate. Ancheta se află într-un stadiu incipient, însă la acest moment, bazându-ne pe informațiile disponibile, nu avem nicio bază pentru a notifica operatorii.”

Deși ancheta este abia într-un stadiu incipient, prăbușirea avionului companiei Ethiopian Airlines pune sub semnul întrebării siguranța aeronavelor produse de Boeing, scrie The Guardian, într-o analiză dedicată tragediilor aviatice din Etiopia și Indonezia.

Vedeți în galeria foto imagini de la locul prăbușirii avionului companiei etiopiene.

Citește și
Boeing 737 MAX 8 - Getty
Modelul de Boeing prăbușit în Etiopia va intra și în flota Tarom

Pentru moment, se cunosc foarte puține detalii despre cum s-a produs prăbușirea avionului companiei etiopiene, însă autoritățile spun că pilotul era experimentat și avea competențe „excelente”, având peste 8.000 de ore de zbor.

Duminică, la câteva ore de la tragedie, site-ul Flightradar24 preciza că avionul ar fi avut „o viteză veticală instabilă”, după decolare. Pilotul ar fi anunțat că are probleme tehnice, cerând să revină în aeroport, însă a fost prea târziu. La ora 8.44 dimineața, turnul de control a pierdut contactul cu pilotul aeronavei. La scurt timp, rămășițele avionului au fost găsite la 60 de kilometri de capitala Etiopiei. 

Pe de altă parte, directorul executiv al companiei Ethiopian Airlines, Tewolde GebreMariam, a declarat că la verificarea de rutină nu s-au constatat probleme tehnice.

În acest context, apar întrebări legate de siguranța acestui tip de avion. Modelul Boeing 737 MAX 8 a fost implicat și în accidentul aviatic din Indonezia, care a avut loc în luna octombrie. Cutia neagră descoperită după prăbușire indică faptul că cei doi piloți s-au chinuit din răsputeri să redreseze avionul, care ar fi avut probleme tehnice din cauza sistemului automat, scrie Business Insider.

Potrivit New York Times, datele colectate sunt consistente cu principala pistă a anchetatorilor indonezieni, aceea că sistemul instalat de Boeing pe avioanele 737 MAX, cunoscut drept „Sistemul de Augmentare a Caracteristicilor de Manevrare” (MCAS), al cărui scop este să prevină cabrarea aeronavei, ar fi transmis date incorecte senzorilor din bord. Astfel, sistemul MCAS ar fi primit informații eronate de la senzorul defect, ceea ce a înclinat prea mult avionul, fără ca pilotul să îl mai poată redresa.

La acel moment, Administrația Federală a Aviației din SUA și Boeing au transmis piloților instrucțiuni despre acest sistem de protecție, avertizând companiile aeriene că semnale eronate de la senzori ar putea determina aeronava să-și împingă botul în jos, atunci când autopilotul este oprit, ceea ce face dificilă controlul aeronavei de către piloți, informa Reuters.

Totodată, anchetatorii indonezieni precizau că situația nu era descrisă în manualul avionului, ceea ce a îngreunat situația piloților.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult