Prima persoană anchetată în cazul scufundării iahtului lui Mike Lynch. Este posibil să fi fost comise infracţiuni multiple

62477812

Procurorii italieni au demarat o anchetă oficială care îl vizează pe James Cutfield, căpitanul iahtului de lux „Bayesian”, care s-a scufundat, săptămâna trecută, în largul coastei Siciliei. Șapte persoane au murit atunci, inclusiv miliardarul Mike Lynch.

James Cutfield, cetăţean neozeelandez, în vârstă de 51 de ani, este anchetat pentru omor prin imprudenţă şi naufragiu, au declarat scris La Repubblica şi Corriere della Sera.

Faptul de a fi pus sub anchetă în Italia nu implică vinovăţia şi nu înseamnă că vor urma neapărat acuzaţii oficiale, precizează Reuters.

Deşi iahtul a fost lovit de un eveniment meteorologic foarte brusc, este plauzibil să fi fost comise infracţiuni multiple de omor prin imprudenţă şi provocarea unui naufragiu prin neglijenţă, a declarat sâmbătă şeful biroului procurorului din Termini Imerese, Ambrogio Cartosio.

Dreptul maritim conferă căpitanului întreaga responsabilitate pentru navă şi echipaj, precum şi pentru siguranţa celor de la bord.

Citește și
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Cutfield şi cei opt supravieţuitori ai echipajului său nu au făcut încă niciun comentariu public cu privire la dezastru.

Cincisprezece persoane au supravieţuit tragediei, inclusiv soţia lui Lynch, a cărei companie deţinea Bayesian.

În schimb, fiica în vârstă de 18 ani a lui Lynch, Hannah, se numără ca şi tatăl ei printre cei care au murit atunci când ambarcaţiunea familiei, Bayesian, lungă de 56 de metri s-a răsturnat în timpul unei furtuni violente, în urmă cu o săptămână, în largul Porticello, lângă Palermo.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk. 

Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro
Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro

Cuba va intra în „stare de război” în încercarea de a face față amenințărilor lui Donald Trump de la intervenția SUA în Venezuela.

Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare”  pe insulă
Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare” pe insulă

Prim-ministrul Groenlandei a declarat că populația insulei trebuie să înceapă să se pregătească pentru o posibilă invazie militară, chiar dacă acest scenariu rămâne improbabil, întrucât președintele Donald Trump își continuă amenințările.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.