Preşedintele Iranului îl acuză pe Donald Trump de "deficienţă intelectuală"
Donald Trump a catalogat regimul political din Iran drept "o dictatură coruptă", adăugând şi că "seamănă haos şi distrugere". Acuzaţiile lui Donald Trump din plenul Adunării Generale au venit după ce, în prealabil, pe pagina sa de Twitter, a făcut remarci măgulitarea la adresa preşedintelui iranian - adăugând totuși că nu are de gând să se întâlnească cu el.
De cealaltă parte, preşedintele Iranului l-a acuzat pe Donald Trump că are "dispoziţii naziste", că "incită extremism naţionalist şi rasism", că are "tendinţe naziste", insinuând chiar şi faptul că preşedintele american ar suferi de "deficienţe intelectuale".
"Guvernul Statelor Unite, sau cel puţin administraţia actuală, pare hotărâtă să facă intuile toate instituţiile internaţionale", a mai declarat Hassan Rouhani, preşedintele Iranului, în faţa Adunării Generale a ONU, arată Reuters.
Miercuri, Donald Trump va prezida o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU (din care Iran nu face parte) în cadrul căreia vor fi discutate armele de distrugere în masă, proliferarea armelor nucleare şi Iran.
Tensiunile dintre cele două țări au ajuns la mai ridicat nivel al ultimilor an datorită ieșirii Statelor Unite din Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA) - cunoscut şi sub numele de Acordul Nuclear. Ca urmare a acestei decizii, Statele Unite a reimpus o serie de sancțiuni economice care, printre altele, vizează sectorul energetic și cel automotiv iranian.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Reuters
Etichete: iran , donald trump , ONU , statele unite , hassan rouhani , adunarea generala
Dată publicare: 26-09-2018 11:46