Poza publicată de regina Elisabeta a II-a în ziua în care a împlinit 95 de ani
Anul acesta regina rămâne la Castelul Windsor în perioada doliului regal după moartea ducelui de Edinburgh, anunţă contul de Twitter RoyalFamily.
"Familia mea şi cu mine am dori să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul şi bunătatea pe care ni le-aţi arătat în ultimele zile. Am fost profund emoţionaţi şi continuăm să ne amintim că Philip a avut un impact extraordinar pentru nenumărate persoane de-a lungul vieţii sale", a scris regina într-un mesaj semnat Elisabeta R. şi transmis de Palatul Buckingham.
Regina a declarat că a "primit numeroase urări" cu ocazia împlinirii a 95 de ani, ceea ce "apreciază foarte mult".
Este prima aniversare pe care suverana o petrece fără prinţul Philip.
Regina nu va beneficia anul acesta de tradiţionala paradă militară pentru a-şi sărbători aniversarea, ceremonia fiind anulată pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Palatul Buckingham.
Suverana era sărbătorită în mod tradiţional în iunie printr-o mare paradă militară în centrul Londrei, numită "Trooping the Colour" şi care adună sute de militari şi mii de spectatori.
Această ceremonie îşi are originea din timpul pregătorilor de război când toate steagurile erau arătate soldaţilor cu scopul de a le recunoaşte în confuzia din timpul bătăliilor. Pentru a înlocui acest eveniment anual, se are în vedere o paradă la castelul Windsor, la 40 de kilometri vest de Londra.
Sursa: News.ro
Dată publicare: 21-04-2021 14:54