Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Povestea teroristului din Strasbourg. Tânărul s-a radicalizat la închisoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

La 48 de ore de la atacul cumplit din Strasbourg, teroristul a fost ucis de poliţiştii francezi. Individul a fost identificat de trei agenţi care au deschis focul în momentul în care bărbatul, simţindu-se reperat, a început să tragă.

”Nimic nu indică faptul că suspectul făcea parte dintr-o reţea teroristă”, a declarat ministrul de interne al Franţei.

Trei oameni au murit în urma atacului de la Târgul de Crăciun de marți și 12 au fost răniți.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Autoritățile primiseră informații credibile despre prezența atacatorului Cherif Chekatt în cartierul Neudorf, așa că au desfăsurat în zonă un dispozitiv care a inclus un elicopter şi patrule. Un echipaj l-a zărit rătăcind pe o stradă și l-a recunoscut.

Christophe Castaner, ministrul francez de Interne: ”L-au oprit şi în momentul respectiv el s-a întors spre poliţişti şi a tras. Au deschis focul la rândul lor şi l-au neutralizat pe atacator."

Citește și
Cherif Chekatt
Statul Islamic a revendicat atacul de la Strasbourg: ”Făcea parte dintre soldații noștri”

Forțele de ordine au fost aplaudate minute în șir de localnicii care au trăit ultimele două zile în teroare: "Toţi sunt fericiţi că a fost omorât în sfârşit. Cred că oraşul îşi poate relua de acum viaţa", a spus un localnic.

Avocatul care l-a reprezentat pe individ într-un caz de jaf din 2016 spune că a fost șocat să afle că fostul lui client este autorul atacului de marți seara.

Thomas Roeder, fostul avocat al lui Cherif Chekatt: "Felul în care se purta nu-l încadra în tiparul teroristului. Nu îţi dădea impresia fanaticului religios tipic. Era curtenitor în discuţii şi foarte rezervat. Nu părea agresiv, nu a avut niciodată probleme cu ceilalţi deţinuţi. La tribunal, părea foarte calm, sigur pe el."

Atacatorul a fost închis atunci 2 ani și 3 luni și s-a radicalizat în timpul petrecut în spatele gratiilor. Deși susținea că are o relație apropiată cu familia, nu a fost vizitat niciodată de rude, mai spune fostul lui avocat.

În altă ordine de idei, viața revine treptat, la normal în Strasbourg, iar ministrul de Interne a asistat la redeschiderea Târgului de Crăciun din oraș.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult