Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Polițiști dotați cu căști inteligente, care pot analiza temperatura a sute de persoane în fiecare minut

Poliția din Emiratele Arabe Unite apelează la tehnologie pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, scrie Reuters.

Forțele de ordine dispun de căști inteligente care pot verifica temperatura a 200 de persoane în fiecare minut.

Controlul se efectuează de la o distanță de cinci metri, iar o alertă se va declanșa în cazul persoanelor cu temperatură ridicată.

Compania din China, KC Wearable, spune că a vândut peste o mie de căști. Comenzile nu au venit doar din Orientul Mijlociu, ci și din Europa și Asia.

”Am implementat căștile inteligente în această perioadă de criză cauzată de Covid-19. Ele au ajuns la toate stațiile de poliție din Dubai, precum și la echipele care efectuează misiuni de patrulare”, a spus unul dintre reprezentanții Poliției din Emiratele Arabe Unite, potrivit Reuters.

Citește și
Emirul din Dubai
Emirul Dubaiului a ordonat răpirea și torturarea a două fiice şi și-a amenințat fosta soție

Persoanele care manifestă febră ”vor fi oprite, iar echipajele medicale le vor transporta la cel mai apropiat spital”, a mai spus acesta.

Căștile sunt folosite mai ales în zonele dens populate, au mai transmis autoritățile din Emiratele Arabe Unite, țară care are a doua cea mai ridicată rată de infectare cu Covid-19 dintre cele șase țări din Golf, cu peste 8.000 de cazuri și mai bine de 50 de decese.

Teste de coronavirus de la distanță de zeci de metri

Și în Israel se pot descoperi de la distanță persoanele suspecte de infectarea cu noul coronavirus.

Un grup de cercetători a dezvoltat o metodă pentru diagnosticarea cu ajutorul fasciculului laser, a anunţat Universitatea Bar Ilan, citată de agenţia Xinhua.

Dispozitivul percepe de la distanţă, chiar şi de la zeci de metri, modificări ale motilităţii ţesuturilor, provocate de boală.

Acest dispozitiv poate identifica simptome precum o activitate pulmonară îngreunată, febră sau reducerea saturaţiei oxigenului în sânge.

“Dispozitivul nostru poate simţi de la distanţă nano-motilitatea ţesutului de lângă vasele de sânge şi poate detecta modificări ale motilităţii ca urmare a acestor parametri”, au spus cercetătorii.

Potrivit echipei, capacitatea noii metode de a diagnostica de la distanţă poate să scadă riscul de infectare al personalului medical.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult