Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poliția suedeză a autorizat o adunare unde se va arde un Coran, în fața celei mai mari moschei din Stockholm

Autoritățile suedeze au autorizat o adunare în fața celei mai mari moschei din Stockholm, în cadrul căreia organizatorii vor arde un Coran.  

Poliţia suedeză a autorizat miercuri- apreciind că nu există ”riscuri de securitate” - o adunare în faţa celei mai mari moschei din Stockholm, unde organizatorii au prevăzut să ardă un exemplar al Coranului, în prima zi a celei mai importante sărbători din calendarul musulman, Eid al-Adha, relatează AFP, potrivit News.

”Poliţia autorizează adunarea”, pentru că ”riscurile de securitate” legate de arderea Coranului ”nu sunt de natură să fie interzisă”, scrie aceasta într-o decizie, pe care AFP precizează că a consultat-o.

Adunarea urmează să aibă loc la ora locală 13.30 (14.30, ora României), în faţa Marii Moschei din Stockolm, unde poliţia supraveghează zona, a constatat un jurnalist AFP.

Acest subiect este foarte sensibil în Suedia, unde o manifestaţie, în ianuarie, în care a fost ars un exemplar al Coranului în faţa Ambasadei Turciei la Stockholm, a înfuriat Turcia, care blochează candidatura acestei ţări scandinave la aderarea la NATO.

Citește și
pakistan, director, blasfemie
Director de fabrică, torturat și incendiat în Pakistan, după ce ar fi rupt afișe cu citate din Coran
”Voi rupe Coranul și-i voi da foc!”

În cererea de autorizare a manifestaţiei, pe care AFP scrie că a consultat-o, organizatorul adunării de miercuri, Salwan Momika, în vârstă de 37 de ani, anunţă că vrea să-şi ”exprime opinia faţăă de Coran”.

”Voi rupe Coranul şi-i voi da foc”, scrie el.

Organizarea a două adunări asemănătoare, la 6 şi 9 februarie, la care urmau să fie arse exemplare ale cărţii sfinte a islamului, au fost refuzate de către Poliţia din Stockholm, care a invocat atunci riscul unor tulburări ale ordinii publice.

Manifestanţi au făcut apel împotriva acestei decizii, iar un tribunal administrativ le-a dat dreptate, la începutul lui aprilie

La jumătatea lui iunie, Curtea de Apel Administrativă a confirmat hotărârea primei instanţe şi a anunţat că riscurile la adresa securităţii evocate de către poliţie ”nu au o legătură suficient de clară” cu adunările respective.

Pe această bază şi-a luat miercuri decizia poliţia suedeză - cu doar câteva zile înaintea summitului NATO de la Vilnius, prevăzut la 11 şi 12 iulie, unde Stockholmul speră progrese în aderarea sa la Alianţa Nord-Atlantică.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult