Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Petiţia pentru anularea Brexitului a strâns peste 3 milioane de semnături

Peste 3 milioane de oameni au semnat o petiție prin care cer Guvenului condus de Theresa May să oprească procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

 

Petiția îi încurajează pe politicienii proeuropeni să ceară organizarea unui nou referendum, potrivit The Guardian

Textul, postat online pe site-ul Parlamentului britanic, cere revocarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, a cărui notificare, la 29 martie 2017, a lansat în mod oficial procedura divorţului, şi a stabilit data Brexitului la 29 martie.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit în decembrie că o ţară poate reveni în mod unilateral asupra deciziei sale de a părăsi UE, fără ca măcar să consulte în acest sens celalte state membre.

Primele semnături au fost strânse în luna februarie, însă numărul acestora „a explodat” în urma declarațiilor făcute de Theresa May, miercuri seara. Premierul a anunțat atunci că britanicii trebuie să ia o decizie. 

Citește și
theresa may
BREXIT-ul va fi amânat. UE a oferit Marii Britanii două variante, Theresa May a acceptat

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult