Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra

Patru români au fost condamnați la zeci de ani de închisoare după ce au violat o tânără pe care au întâlnit-o într-un club din Londra, în 2017.

Octavian Lupu (31 de ani), Dimitrie Ceban (28 de ani), Alexandru Cimbir (40 de ani) şi Andrei Rotaru (25 de ani) i-au cumpărat femeii băuturi alcoolice, iar apoi au dus-o într-o locuință aflată la câțiva kilometri distanță, unde au violat-o pe rând, potrivit Daily Star.

Camerele de supraveghere din clubul de noapte l-au surprins pe Lupu, în vârstă de 31 de ani, când a abordat-o pe tânără. A dansat cu ea și i-a oferit băuturi alcoolice. La un moment dat victima a vrut să plece, dar pentru că nu i-a mai mers telefonul, Lupu s-a oferit să o ajute pe tânără să ia un taxi spre casă.

Tânăra a povestit că a fost băgată cu forța într-o maşină în care se mai aflau ceilalți trei agresori. Au dus-o într-o locuință din Northold unde au urmat 90 de minute de coșmar, în care cei patru au violat-o pe rând.

Apoi agresorii i-au returnat hainele şi au trimis-o cu un taxi acasă. Victima s-a dus însă la spital, iar acolo a anunțat Poliția. După ce au analizat imaginile surprinse de pe camerele de supraveghere, polițiștii i-au identificat pe cei patru români și i-au arestat.

Citește și
Cernobîl
Tot mai multe radiații la Cernobîl, scrie presa din Ucraina. Experții români spun că nu există niciun pericol

Ei au fost găsiți vinovați de viol, iar miercuri au primit o pedeapsă totală de 71 de ani de închisoare.

Octavian Lupu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, Alexandru Cimbir a fost condamnat la 18 ani şi jumătate de închisoare, Andrei Rotaru a fost condamnat la 17 ani de închisoare, iar Dimitrie Ceban a primit 16 ani de închisoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult