Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pedeapsa neașteptată primită de tânărul care a aruncat cu un ou în regele Charles al III-lea

Tânărul care a aruncat în decembrie cu un nou în regele Charles al III-lea a fost condamnat la o amendă de 100 de lire sterline pentru fapta sa. Bărbatul care a pledat vinovat a spus că a considerat vizita regelui drept ”o acțiune de prost gust”.  

Un tânăr de 21 de ani din Marea Britanie a fost condamnat vineri la o amendă de 100 de lire sterline (circa 112 euro) pentru că a aruncat cu un ou în luna decembrie în direcţia regelui Charles al III-lea în timpul unei vizite pe care suveranul britanic o efectua în nordul Londrei, informează AFP.

În faţa tribunalului din Westminster, Harry Spartacus May, acuzat de tulburarea ordinii publice, a pledat vinovat de faptele care îi sunt reproşate.

În timpul audierii, procurorul de caz a afirmat că tânărul le-a explicat gestul său poliţiştilor care l-au arestat şi chestionat, spunând că vizita suveranului în "oraşul sărac" Luton, pe 6 decembrie, era, după părerea lui, "o acţiune de prost gust".

"Ai vizat pe cineva. Oricare ar fi motivaţiile tale", a replicat judecătorul.

Citește și
china
Un șofer a intrat în mod voit cu mașina într-o mulțime de pietoni, apoi a aruncat cu bani. Cinci oameni au murit VIDEO
Tânărul nu a afișat nicio emoție la audieri, deși a transmis că ”regretă profund” gestul său

Prezent la audiere, tânărul, care purta ochelari şi un sacou bleumarin, nu a afişat nicio emoţie deosebită în momentul citirii faptelor care îi sunt reproşate.

Potrivit avocatului său, el "regretă profund" gestul său.

Pe lângă amendă, Harry May va trebui să plătească 85 de lire sterline cheltuieli de judecată.

În timpul vizitei la Luton, regele Charles al III-lea s-a întâlnit cu lideri ai oraşului şi reprezentanţi ai unor organizaţii de caritate, deplasându-se apoi şi la un nou templu sikh.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult