Parlamentul European a votat oprirea plăților către ţările cu probleme la statul de drept
Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158 împotrivă, potrivit News.ro.
Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţi).
„Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin democraţia este statul de drept. De aceea votăm acest raport. Este vorba despre protecţia bugetului Uniunii Europene. Aceată reglementare are bază legală. Trebuie să fie şi vor fi aceleaşi consecinţe pentru toate statele membre UE”, a spus Petri Sarvamaa înaintea votului.
Au fost supuse la vot mai multe amendamente, majoritatea fiind adoptate.
Rubial, satisfăcută de rezultat, a mulţumit pentru susţinere şi a anunţat că în curând vor începe negocierile.
Dacă va fi adoptat de Consiliului Uniunii Europene, textul va deveni imediat lege.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: News.ro
Etichete: uniunea europeana , statul de drept , buget , parlamentul european
Dată publicare: 17-01-2019 14:47