Papa Francisc: Bârfele sunt "o ciumă mai îngrozitoare decât COVID-19"
"Atunci când vedem la un frate sau la o soră o greşeală, un defect, primul lucru pe care îl facem este să mergem să le spunem şi altora despre acel lucru. Şi bârfim", a declarat suveranul pontif, potrivit Agerpres.
Papa Francisc este de părere că bârfele afectează comunitatea Bisericii, comparând acest obicei cu diavolul, "mincinosul care vrea să dezbine Biserica".
Liderul de la Vatican i-a îndemnat apoi pe credincioşi să facă un efort pentru a evita bârfele.
De asemenea, el le-a cerut credincioşilor să urmeze învăţăturile Bisericii în domeniul "îndreptării fraterne" şi să îi corecteze într-o manieră discretă pe cei din jur atunci când aceştia greşesc sau comit fapte rele, a relatat site-ul Vatican News.
Papa Francisc, testat pentru COVID-19
Papa Francisc a fost testat în martie pentru noul coronavirus, după ce și-a anulat o călătorie spirituală de o săptămână din cauza unei răceli, dar testul a ieșit negativ.
Suveranul Pontif s-a îmbolnăvit în perioada în care Italia era grav afectată de coronavirus, ceea ce a generat suspiciuni cu privire la starea lui de sănătate.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!