Oficial de la Kiev: Contraofensiva ucraineană a eliberat până azi 130 de km pătraţi în sudul ţării
"De la începutul ofensivei, suprafaţa eliberată în sud este de 130 de kilometri pătraţi", a arătat Maliar.
Cea mai mare parte a teritoriului a fost recucerită de forţele ucrainene în prima săptămână a contraofensivei.
În ultimele şapte zile, Ucraina a recâştigat 17 kilometri pătraţi în sudul ţării, "ca rezultat al îmbunătăţirii operaţiunilor tactice de poziţionare şi de aliniere pe linia frontului", a precizat Maliar.
Potrivit ministrului adjunct, Ucraina continuă să lanseze operaţiuni ofensive în direcţia Berdiansk şi Melitopol, două oraşe ucrainene ocupate de Rusia în sud.
Maliar s-a referit, de asemenea, la situaţia din estul Ucrainei, unde forţele Kievului au reuşit să respingă atacurile ruseşti în Liman, Bahmut, Marinka şi Avdiivka. Ea a raportat, de asemenea, progrese "între unul şi doi kilometri" în zona Bahmut şi de-a lungul altor localităţi din provincia estică Doneţk.
Potrivit acesteia, Rusia a pierdut săptămâna trecută, pe întreg frontul, de opt ori mai mulţi oameni decât Ucraina.
Armata ucraineană şi-a lansat contraofensiva în urmă cu aproximativ trei săptămâni cu operaţiuni pe trei segmente diferite ale liniei frontului în provinciile Doneţk (est) şi Zaporojie (sud-est).