Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Africa de Sud a împlinit vârsta de 118 ani. Cine este Margaret Maritz. FOTO

O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani. 

Ea este una dintre cele mai vârstnice persoane din lume - printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape Town, informează AFP.

Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906, potrivit unei copii a cărţii sale de identitate, prezentată în faţa jurnaliştilor de o asociaţie care a contribuit la organizarea acelei petreceri aniversare în localitatea Touws River.

Cartea sa de identitate nu a putut fi verificată independent. Dacă data ei de naştere este reală, atunci Margaret Maritz este mai bătrână decât japoneza Tomiko Itooka, în vârstă de 116 ani şi născută pe 23 mai 1908, înregistrată de organizaţia americană Gerontology Research Group ca fiind "cea mai vârstnică persoană din lume".

Alături de cei 14 copii ai ei, sud-africanca a suflat într-o lumânare de pe un tort aniversar de mari dimensiuni.

Citește și
fitness
I-au explodat mușchii după ce a fost la sală. Ce greșeală gravă a făcut o femeie în timpul antrenamentului

"Vorbeşte despre viaţa ei de când era tânără, spunând că trebuie să ne respectăm părinţii. Nu a băut alcool, nu a fumat", a declarat Gregory Elroy Adams, un infirmier din acel azil.

"Nu ştiu dacă eu voi ajunge la vârsta asta. Dar, pentru mine, este un foarte mare privilegiu să am o mamă care are această vârstă", a declarat unul dintre copiii ei, Liza Daniels, în vârstă de 67 de ani.

Decedată în 1997, franţuzoaica Jeanne Calment, care a trăit până la 122 de ani şi 164 de zile, a fost cea mai vârstnică persoană cunoscută din lume, potrivit site-ului Guinness World Records.

„Mai multe persoane au susţinut că erau mai bătrâne decât Jeanne Calment, dar nu au existat niciodată dovezi suficiente pentru a fi siguri de acest lucru", au adăugat reprezentanţii Guinness World Records.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult