O contabilă modestă din Rusia dormea pe o saltea făcută din bani. Cum a strâns suma fabuloasă
Potrivit Fontanka.ru, poliţiştii au găsit la domiciliul din Sankt Petersburg al unei contabile modeste de 54 de ani o saltea veche umplută cu bani, pe care femeia dormea. În total, agenţii au numărat 605 milioane de ruble - peste 10 milioane de dolari.
Bancnotele cântăreau în total 130 de kilograme şi oamenii legii spun că este o captură record - niciodată nu s-a mai găsit în metropola rusă o astfel de sumă în bani gheaţă.
Tot în apartamentul femeii, poliţiştii au mai dat şi peste un "mărunţiş" de 100.000 de euro. În rest, contabila trăia extrem de modest şi nu ieşea în evidenţă prin nimic.
Identitatea femeii nu a fost dezvăluită, deoarece ea va depune mărturie împotriva celor care au implicat-o în reţeaua de spălare de bani şi activităţi bancare ilegale. Suma ascunsă în saltea ar reprezenta comisionul încasat de contabilă - circa 8% din fiecare operaţiune financiară în afara legii.
Sursa: Pro TV, Fontanka.ru
Etichete: Rusia , bani , spalare de bani , sankt petersburg , contabil , ruble , saltea
Dată publicare: 14-12-2017 21:42