Nou-născuții, rezistenți la coronavirus. Care sunt concluziile unui studiu din China
Unul dintre cazuri a apărut la o mamă care a născut prin cezariană, cu aproape nouă săptămâni mai devreme, pe fondul unei pneumonii cauzate de infectarea cu Covid-19.
Nou-născutul a avut pneumonie și problemele respiratorii, iar medicii au trebuit să îl resusciteze. Apoi, a fost suspus unui tratament, de o săptămână, ”cu antibiotice, cafeină și ventilație non-invazivă”.
Ceilalți doi bebeluși s-au născut la termen și au fost ”letargici și febrili, cu semne de pneumonie în plămâni, iar unul dintre ei a vomitat”.
Cu toate acestea, ”simptomele manifestate de copii au fost ușoare”, au declarat autorii studiului, realizat la două spitale din Wuhan și la unul din Shanghai.
Cei doi bebeluși au fost testați negativ în ziua a șasea de viață.
Un pediatru specializat în boli infecțioase la Universitatea din Alabama, David Kimberlin, s-a declarat surprins de recuperea rapidă a bebelușilor, scrie Los Angeles Times.
”Nașterile au avut loc în condiții stricte de prevenire, așa că infectarea cu Covid-19 este probabil să fie de origine maternă”, au mai spus medicii chinezi.
Aceștia susțin că este ”crucială” urmărirea atentă a sarcinii, impunerea carantinei și a unor măsuri stricte de control al infecțiilor, precum și monitorizarea nou-născuților cu risc de infectare cu coronavirus.
În Australia, un bebeluș de cinci luni a fost testat pozitiv, vineri, cu coronavirus, scrie Daily Mail.
Sursa: Los Angeles Times, JAMA Pediatrics, Daily Mail
Etichete: coronavirus , China
Dată publicare: 27-03-2020 14:32