NATO a interceptat ”neobișnuit” de multe avioane de război ruseşti în apropiere de teritoriul său
"În total, avioanele NATO au interceptat şase grupuri diferite de avioane militare ruseşti lângă spaţiul aerian al Alianţei în mai puţin de şase ore", a precizat documentul.
Avioanele ruseşti identificate includeau bombardiere supersonice Tupolev Tu-160 Blackjack şi bombardiere Tupolev Tu-95 cu rază lungă de acţiune, potrivit Alianţei.
Piloţi din Norvegia, Marea Britanie, Belgia, Turcia, România, Bulgaria şi Italia au efectuat manevre de interceptare.
"Aeronavele ruseşti interceptate luni nu au pătruns niciodată în spaţiul aerian al Alianţei, iar interceptările au fost efectuate în condiţii de siguranţă şi de rutină", a adăugat documentul.
"Protejarea integrităţii spaţiului aerian al membrilor Alianţei este o sarcină pe timp de pace care contribuie la apărarea colectivă a NATO", potrivit sursei.
Avioanele de război rusești reprezintă un risc pentru avioanele civile
În comunicat se subliniază că "aeronavele militare ruseşti nu transmit frecvent un cod transponder care să indice poziţia şi altitudinea lor, nu înregistrează un plan de zbor sau nu comunică cu controlorii de trafic aerian, reprezentând un risc potenţial pentru avioanele civile".
Avioanele de vânătoare din ţările NATO efectuează sute de misiuni în fiecare an pentru a identifica şi monitoriza aeronave ruseşti care se află în spaţiul aerian internaţional.
Generalul de brigadă Andrew Hansen, şef adjunctul şefului operaţiunilor Comandamentului Aerian Aliat din Ramstein (Germania), a menţionat că aceste operaţiuni demonstrează "disponibilitatea şi capacitatea forţelor NATO de a monitoriza cerul aliat 24 de ore pe zi, 7 zile din săptămână şi 365 zile din anului".