Mumie cu o vechime de 1.000 de ani, dezgropată de arheologi într-un cartier rezidenţial din Peru
Rămăşiţele omeneşti, alături de vase din ceramică, textile şi alte obiecte, au fost descoperite în situl Huaca Pucllana, situat în centrul cartierului înstărit Miraflores, a declarat miercuri pentru Reuters conducătoarea echipei de arheologi, Mirella Ganoza. „Este vorba despre un individ adult, în poziţie şezândă, cu picioarele îndoite”, a precizat experta, adăugând că părul lung al mumiei şi unul dintre maxilare s-au păstrat aproape intacte. Mumia are probabil o vechime de aproximativ un mileniu, datând de la începutul culturii Ichma, care s-a dezvoltat pe coasta centrală a Peru în timpul unei perioade de reorganizare socială anterioară sosirii incaşilor în regiune, a precizat Ganoza. Au mai fost descoperite mumii şi ofrande străvechi în situl Huaca Pucllana, iar experţii consideră acest şantier o Cutie a Pandorei care ar putea rezerva mult mai multe surprize. Pe teritoriul Peru, renumit pentru oraşul-templu incaş din vârf de munte de la Machu Picchu, s-au succedat diverse culturi precolumbiene care au înflorit în secolele dinaintea dezvoltării imperiului Inca, în principal de-a lungul coastei centrale şi în Munţii Anzi. „Mi se pare destul de interesant că exact în inima Miraflores, în centrul oraşului, înconjurat de clădiri şi construcţii moderne, s-a conservat un sit important, centrul ceremonial Huaca Pucllana”, a spus Ganoza. Pe teritoriul Limei, un oraş cu 10 milioane de locuitori, se află circa 400 de huacas sau situri cu ruine arheologice, potrivit experţilor.