Motivul pentru care Kim Jong Un a urcat pe munte pe un cal alb. "Un eveniment de mare importanţă"
Galerie foto
O serie de fotografii publicate de KCNA îl prezintă pe Kim călare pe un cal alb, pe muntele Paektu acoperit de zăpadă, potrivit News.ro.
Nu este pentru prima oară când Kim a escaladat vârful de 2.750 de metri, iar analiştii spun că astfel de gesturi au fost făcute înaintea unor anunţuri majore.
Muntele ocupă un loc special în identitatea ţării şi ar fi locul de naştere al tatălui lui Kim Jong-un.
„Călătoria sa călare pe muntele Paektu este un eveniment de mare importanţă în istoria revoluţiei coreene”, a relatat miercuri KCNA.
„Stând călare în vârful Paektu a rememorat cu profundă emoţie drumul anevoios parcurs pentru marea cauză de a construi cea mai puternică ţară, cu o credinţă şi o voinţă la fel de puternice ca muntele Paektu", potrivit articolului.
În 2017, Kim a vizitat muntele cu câteva săptămâni înainte de discursul său anual, în care a sugerat o dezgheţare a relaţiilor diplomatice cu Coreea de Sud.
Articolul face însă şi referiri mai importante, oficialii din apropierea lui Kim fiind convinşi că ”va avea loc o operaţiune importantă care va uimi lumea”.
Vizitele anterioare ale liderului Kim pe muntele Paektu au avut loc înaintea unor decizii importante.
Există speculaţii că de această dată Kim ar putea să îşi regândească promisiunea de a se abţine de la testarea unor rachete cu rază lungă de acţiune şi a armelor nucleare. Discuţiile cu Statele Unite sunt în prezent blocate, iar Donald Trump este distras de alte probleme interne şi externe.
Liderul nord-coreean ar putea profita de aerul de munte pentru a analiza modalităţi de atratere a atenţiei administraţiei Trump.
Phenianul a primit termen din partea SUA până la sfârşitul acestui an pentru a încheia un acord pentru denuclearizare. Kim a cerut însă în mod repetat o relaxare a sancţiunilor înainte de a lua măsuri de oprire a programului nuclear, dar deocamdată nu a reuşit să convingă Washingtonul.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!