Ministerul rus al Apărării neagă, printr-o postare în miez de noapte, declanșarea contraofensivei ucrainene în Bahmut
"Afirmaţiile răspândite de canale individuale de Telegram despre "străpungeri ale apărării" în diferite secţiuni ale liniei de contact nu sunt adevărate", se arată în declaraţia ministerului rus, potrivit News.
Precizările vin după ce cel puţin doi bloggeri militari ruşi au raportat o deteriorare a situaţiei pentru forţele ruseşti în jurul oraşului din estul Ucrainei, unde o bătălie de uzură se desfăşoară de luni de zile.
La rândul său, Evgheni Prigojin, şeful mercenarilor ruşi Wagner, relatase despre o retragere a forţelor ruse şi un avans teritorial ucrainean pe flancurile de la Bahmut.
Ministerul rus al Apărării susţine că unităţile de asalt ruseşti fac progrese în partea de vest a Bahmutului, cu sprijin aerian şi de artilerie.
Rusia: ”Inamicul suferă pierderi semnificative”Acesta a precizat că trupele se luptă pentru a împinge soldaţii ucraineni "în direcţia Maloilinovka" - aparent o referire la un sat din zona Bahmut.
"Inamicul suferă pierderi semnificative în ceea ce priveşte efectivele şi echipamentele", au susţinut oficialii Ministerului rus al Apărării.
Raportul Statului Major General al armatei ucrainene a descris joi o situaţie "dinamică" în Bahmut, susţinând că forţele Kievului pun presiune asupra luptătorilor ruşi şi sondează punctele slabe ale liniile lor.
Kievul a raportat, de asemenea, "contraatacuri eficiente" în jurul oraşului din estul ţării, în ciuda bombardamentelor ruseşti constante.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , Ucraina , războiul din Ucraina , neaga , Bahmut , contraofensiva
Dată publicare: 12-05-2023 06:58