Trei copii și trei adulți, morți într-un atac armat la o școală din SUA. Tânăra care a deschis focul a fost ucisă
Your browser doesn't support HTML5 video.
O femeie de 28 de ani a deschis focul cu o armă automată, în clădire. Polițiștii au intervenit urgent, dar femeia a ucis șase persoane, între care trei elevi, înainte să fie împușcată mortal de forțele de ordine.
Nu se știe deocamdată ce a determinat-o să facă acest gest, dar presa americană speculează că ar fi vorba despre o fostă elevă a școlii - care se identifică drept "transgender".
Președintele american Joe Biden le-a transmis condoleanțe familiilor și a promis că va face mai multe pentru a împiedica actele de violență armată în școli.
Știrea inițialăUPDATE 22:22 - "Trebuie să facem mai mult pentru a opri violenţa cu arme de foc. Trebuie să facem mai mult pentru a ne proteja şcolile, astfel încât acestea să nu devină închisori. Solicit din nou Congresului să adopte interdicţia privind armele de foc", a declarat Joe Biden.
UPDATE 22:20 - Incidentul a relansat apelurile Casei Albe la interzicerea puştilor de asalt, în contextul în care un proiect de lege în acest sens este blocat de către aleşi din opoziţie.
”Câţi alţi copii trebuie să fie ucişi înainte ca republicanii din Congres (...) să adopte o interzicere a puştilor de asalt?”, a reacţionat o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei americane, Karine Jean-Pierre.
”Prea mult e prea mult”, a denunţat ea.
Preşedintele american Joe Biden urmează să se exprime cu privire la acest atac armat, a anunţat Casa Albă.
Mai mulţi aleşi din statul Tennessee şi-au exprimat imediat emoţia, pe reţele de socializare.
”Sunt devastat şi am sufletul zdrobit în faţa veştilor tragice de la şcoala Covenant”, a scris pe Twitter senatorul republican Bill Hagerty, fără să abordeze subiectul sensibil al reglementării armelor de foc.
UPDATE 22:14 - Tânăra care a ucis șase persoane ar fi fost elevă, în trecut, la școala respectivă. Poliția încă nu a făcut public numele ei.
UPDATE 21:13 - Poliția a făcut noi precizări. Deși inițial ofițerii au transmis că o adolescentă a deschis focul, de fapt este vorba despre o tânără de 28 de ani.
UPDATE 20:40 - Cel puţin trei copii şi trei angajați au fost ucişi atacator.
Conform poliţiei, atacatorul a fost o adolescentă.
Decesul celor trei copii, loviţi de gloanţe, a fost constatat "la sosirea lor la spital".
Femeia era înarmată cu două puști și un pistol.
UPDATE 19:40 - Cel puțin trei copii au murit în timpul atacului armat. Atacatorul a fost ucis de poliție.
Departamentul local de pompieri a transmis că există „mai mulți pacienți”, scrie BBC.
Poliția a declarat că atacatorul este decedat.
Părinții au fost rugați să se întâlnească într-un loc din apropiere.
Școala este una privată, în care învață copii preșcolari și până la clasa a șasea.