Lovitură grea pentru China. Apple a anunțat că va produce iPhone 14 în India | GALERIE FOTO
Galerie foto
Compania americană a luat această decizie pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Beijing şi al restricţiilor din statul asiatic, care au afectat producţia, informează Reuters, citată de Agerpres.
În această lună, Apple a lansat modelul de vârf iPhone 14, accentul fiind pus pe îmbunătăţiri privind siguranţa şi mai puţin pe noi specificaţii tehnice.
"Noua gamă iPhone 14 introduce noi tehnologii inovatoare şi importante capacităţi de siguranţă. Suntem încântaţi să producem iPhone 14 în India", se arată în comunicatul Apple.
Săptămâna trecută, analiştii de la J.P.Morgan estimau că la finalul anului Apple va muta aproximativ 5% din producţia de iPhone 14 în India şi previzionau că aproximativ 25% din toate produsele Apple, inclusiv Mac, iPad, Apple Watch şi AirPod, vor fi fabricate în afara Chinei până în 2025, de la 5% în prezent.
Rol important pentru furnizorii din Taiwan"Furnizorii din Taiwan, cum ar fi Hon Hai şi Pegatron, joacă un rol cheie în relocarea spre India. Pe termen mediu spre lung, previzionăm că Apple va apela la furnizorii locali din India", susţin analiştii băncii americane.
Luna trecută, Bloomberg anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Apple lucrează cu furnizorii pentru a majora producţia în India şi a scurta decalajul în producerea noilor iPhone-uri. Furnizorul Foxconn din Taiwan analizează procesul de transportare al componentelor din China şi asamblarea iPhone 14 la fabrica sa de lângă oraşul indian Chennai, susţine Bloomberg.
În ultima perioadă, Apple a mutat unele centre de producţie ale telefoanelor iPhone din China către alte pieţe, inclusiv India, unde a început anul acesta să producă iPhone 13, şi intenţionează de asemenea să asambleze tablete iPad.
India, a doua piaţă globală a telefoanelor mobile inteligente, alături de ţări ca Mexic şi Vietnam, devine din ce în ce mai importantă pentru producătorii care aprovizionează brandurile americane, care încearcă să-şi diversifice producţia şi să-şi reducă dependenţa de China.
În august, publicaţia niponă Nikkei a anunţat că furnizorii Apple Inc sunt în negocieri pentru a produce, pentru prima dată, dispozitivele Apple Watch şi MacBook în Vietnam.
Furnizorul chinez al Apple - Luxshare Precision Industry - şi compania Foxconn din Taiwan ar fi început testele pentru a produce Apple Watch în nordul Vietnamului.
În trimestrul încheiat în luna iunie, Apple a raportat venituri din servicii uşor sub estimările analiştilor, iar directorul general Tim Cook a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, dar a adăugat că se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru.