Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, a murit la vârsta de 63 de ani
"Titanic" a devenit primul film care a avut încasări de 1 miliard de dolari la nivel global, iar Landau a depăşit apoi această performanţă cu "Avatar" şi "Avatar: Calea Apei".
Alan Bergman, co-preşedinte al Disney Entertainment, a anunţat decesul lui Landau sâmbătă, într-un comunicat în care nu a fost precizată cauza decesului.
"Jon a fost un vizionar al cărui talent extraordinar şi pasiune au adus la viaţă pe marele ecran unele dintre cele mai de neuitat poveşti. Contribuţiile sale remarcabile la industria cinematografică au lăsat o amprentă de neşters şi va fi profund regretat. A fost un producător emblematic şi de succes, dar o persoană şi mai bună şi o adevărată forţă a naturii care i-a inspirat pe toţi cei din jurul său", a declarat Bergman.
Jon Landau a scris istorie în 1997 cu "Titanic", care a devenit primul film cu încasări de 1 miliard de dolari în box office-ul mondial. El a depăşit acest record de două ori, cu "Avatar" în 2009 şi continuarea sa, "Avatar: Calea Apei", în 2022.
Landau şi-a început cariera în anii 1980 ca manager de producţie, urcând treptat în ierarhie şi devenind în cele din urmă producătorul lui Cameron pentru filmul său costisitor şi epic despre celebrul dezastru Titanic. Parteneriatul lui Landau cu Cameron a dus la 14 nominalizări la Oscar şi 11 victorii, inclusiv pentru cel mai bun film. "Nu pot juca, nu pot compune şi nu pot face efecte vizuale. Cred că de aceea sunt producător", a spus Landau în timp ce primea premiul împreună cu Cameron.
Parteneriatul lor a continuat, Landau devenind director executiv la compania Lightstorm Entertainment a lui Cameron. În 2009, cei doi au văzut cum "Avatar", o epopee SF filmată şi prezentată în cinematografe cu ajutorul tehnologiei 3D revoluţionare, a depăşit succesul de box-office al filmului "Titanic". Acesta rămâne filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
Continuarea sa, "Avatar: The Way of Water", ocupă locul al treilea pe listă.
Landau a fost numit vicepreşedinte executiv al filmelor de lung metraj la 20th Century Fox când avea 29 de ani, ceea ce a făcut să contribuie la succese majore, printre care "Singur acasă" şi continuarea sa, precum şi "Mrs Doubtfire" şi "True Lies", la care a început să lucreze îndeaproape cu Cameron.
Născut la New York pe 23 iulie 1960, Landau a fost fiul producătorilor de film Ely şi Edie Landau. Ely Landau a murit în 1993. Edie Landau, producător nominalizat la rândul lui la Oscar, a murit în 2022.
Jon Landau era căsătorit de aproape 40 de ani cu Julie Landau şi au doi copii, Jamie şi Jodie Landau.