Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Joe Biden: Donald Trump este favoritul net al celeilalte tabere în acest stadiu

Victoria fulgerătoare a lui Donald Trump în Iowa face din el un ”favorit net” al republicanilor la preşedinţie, apreciază Joe Biden, care vrea la rândul său să rămână în fotoliul de la Casa Albă, relatează AFP.

”El este favoritul net al celeilalte tabere în acest stadiu”, a declarat el într-o postare pe X, în care face apel la donaţii.

Fostul preşedinte Donald Trump, în vârstă de 77 ani ani, a obţinut luni seara (ora locală), în Iowa, prima victorie în alegerile primare republicane, consolidându-şi statutul de favorit al dreptei în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Magnatul - inculpat de patru ori penal - i-a surclasat cu mult pe rivalii săi Nikki Haley şi Ron DeSantis, în pofida faptului că rezultatele sunt în continuare provizorii, iar estimările continuă să se schimbe.

”Cred că este timpul acum ca toată lumea, toată ţara noastră să se unească (...). Indiferent că este vorba despre republicani, democraţi, liberali sau consevatori”, a cerut Trump, cunoscut prin retorica sa de obicei ofensivă, în faţa susţinătorilor săi, la Des Moines, în acest stat din Midwest.

Citește și
Donald Trump
Discursul lui Trump la Indianola, întrerupt de o activistă ecologistă: Ai luat milioane, milioane de dolari de la miliardari

Încă de luni, candidatul republican la Casa Albă Vivek Ramaswamy a anunţat că abandonează cursa şi că-l susţine pe Donald Trump.

”Vom suspenda această campanie prezidenţială”, a anunţat Vivek Ramaswamy, care a obţinut aproximativ 7% din voturi, potrivbit unor rezultate provizorii.

”Nu există o cale posibilă prin care eu să devin viitorul preşedinte (...). L-am sunat pe Donald Trump pentru a-i spune că-l felicit pentru victoria sa şi că, începând de-acum, va avea întreaga mea susţinere în vederea preeşedinţiei”, a adăugat el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult