Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini incredibile. Mii de oameni ignoră drumurile închise de guvernul din Iran pentru a merge la mormântul lui Mahsa Amini

Mii de oameni au ignorat drumurile închise de guvernul din Iran pentru a merge la mormântul lui Mahsa Amini, tânăra care a murit în custodia poliției, unde se afla pentru că ținuta ei nu ar fi respectat normele islamice.

La 40 de zile după moartea tinerei în custodia poliției morale din Iran, o mulțime imensă de oameni a sfidat astfel autoritățile iraniene în Saqqez, orașul natal al lui Amini.

Protestatarii s-au ciocnit cu forțele de securitate iraniene, potrivit BBC News. O grupare pentru drepturile kurde a spus că personalul de securitate ar fi tras cu gloanțe reale și cu gaze lacrimogene în Piața Zindan.

Mulțimea de la cimitirul Aichi a strigat „Femeie, viață, libertate” și „Moarte dictatorului”, două dintre sloganele anti-guvern care au cuprins Iranul de la moartea lui Amini.

Femeia kurdă în vârstă de 22 de ani a fost reținută de poliția morală din Teheran, pe 13 septembrie, pentru că și-ar fi purtat hijab-ul „impropriu”.

Ea a intrat în comă după ce s-a prăbușit într-un centru de detenție și a murit trei zile mai târziu. Au existat rapoarte conform cărora polițiștii au bătut-o în cap cu o bâtă și au lovit-o cu capul de un vehicul, dar poliția a negat că a fost maltratată și a spus că a suferit un atac de cord.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult