Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gafele în lanţ ale spionilor ruşi ar putea face parte dintr-un plan al Kremlinului

Your browser doesn't support HTML5 video.

Spionajul rusesc are una dintre cele mai jenante perioade din istorie. Oamenii săi se lasă filmaţi, au asupra lor chitanţe care demonstrează de unde vin sau îşi lasă identitatea pe internet.

Gafele spionilor ruşi din ultima vreme sunt atât de cusute cu aţă, încât unii nu cred că e vorba doar de incompetenţă. Spionii ruşi seamănă mai degrabă cu Johnny English decât cu James Bond, a declarat recent un oficial britanic. E vorba de spionul interpretat de Rowan Atkinson într-o serie de parodii ale filmelor cu agentul 007. Şi afirmaţia pare justificată, dacă avem în vedere seria de gafe amatoristice ale spionilor ruşi, ieşite la iveală în ultimele săptămâni.

De exemplu, cei 4 agenţi expulzaţi recent din Olanda nu numai că au fost prinşi în flagrant încercând să atace cibernetic Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, dar unul avea în buzunar chitanţa eliberată de un taxi de la Moscova. Aceasta arăta clar că agentul călătorise de la sediul central al serviciilor de informaţii ale armatei ruse, GRU, la aeroport.

Agenţii GRU acuzaţi de otrăvirea lui Serghei Skripal în Marea Britanie anul acesta aproape că n-au încercat să-şi ascundă urmele. Cei doi au fost filmaţi în mod repetat de camerele de supraveghere din Salisbury. Până şi neurotoxina folosită, Noviciok, a putut fi identificată cu uşurinţă ca fiind de fabricaţie rusă.

După ce au fost demascaţi, au prezentat la televizor o poveste cel puţin neconvingătoare. "Prietenii ne spuneau de mult să mergem să vizităm acest oraş minunat. E oraş turiştic. Au o catedrală celebră acolo, Catedrala din Salisbury. E cunoscută în toată Europa, de fapt în toată lumea, cred. E celebră pentru clopotniţa de 123 de metri şi pentru ceas."

Citește și
Studenti chinezi
China acuză o țară vecină că manipulează studenții „cu sex”, ca să-i transforme în spioni

Pentru ca apoi unul dintre ei să fie demascat ca agent GRU cu ajutorul internetului. Ca şi unul dintre cei expulzaţi din Olanda, care are profil pe un site de matrimoniale. Seria de gafe ridică semne de întrebare. Să fie incompetenţă crasă? Sau Kremlinul îşi provoacă intenţionat inamicii?

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult